Maladia Alzheimer este ereditară? Întrebări şi răspunsuri despre acest tip de demenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Riscul de demenţă creşte odată cu avansarea în vârstă

Tulburările de memorie, incapacitatea de a coordona mişcările, de a recunoaşte şi identifica obiectele din jur sunt tot atâtea semne ale instalării demenţei. Există mai multe tipuri de demenţe, iar maladia Alzheimer este una dintre ele.

Maladia Alzheimer este o boală neurodegenerativă al cărei debut este insidios, determinată de acumularea unor toxine la nivelul creierului.

Demenţa Alzheimer reprezintă între 50 şi 70% din demenţele vârstnicilor. Ea afectează circa 8% din persoanele de peste 65 de ani şi 30% din cele peste 85 de ani, fiind a şaptea cauză de mortalitate la nivel mondial, potrivit Societăţii Române Alzheimer.

Care sunt cauzele maladiei Alzheimer?

Oamenii de ştiinţă nu înţeleg încă pe deplin cauzele acestei maladii. În cazurile în care boala debutează între 30 şi 60 de ani, se suspectează o cauză genetică, în timp ce peste 60 de ani boala este determinată de un complex de factori care au modificat creierul pe parcursul mai multor decenii. Astfel, dincolo de componenta genetică, este vorba despre mediu şi stil de viaţă, toţi aceşti factori afectând diferit oamenii.

Care este cel mai precoce semn al maladiei Alzheimer?

Specialiştii au căzut de acord că pierderea memoriei este unul din primele semne ale maladiei Alzheimer, chiar dacă unii pacienţi pot avea, iniţial, diverse alte simptome. Maladia Alzheimer are un stadiu preclinic, atunci când simptomele nu sunt prezente, dar în creier au loc modificări toxice care duc la distrugerea neuronilor.  În stadii medii şi avansate de boală, pacienţii pot ajunge să uite evenimente din propria viaţă, mergând până la pierderea identităţii de sine. Totodată, bolnavii de Alzhheimer au dificultăţi în a-i recunoaşte pe membrii familiei, au modificări ale somnului – în sensul inversării ritmului somn-veghe, cu trezire în timpul nopţii şi somnolenţă diurnă – dificultăţi la citit sau scris, halucinaţii, idei delirante, agitaţie şi comportament violent. Dificultăţile de înghiţire şi incontinenţa sunt şi ele prezente.

Este o boală ereditară?

Doar pentru că un membru al familiei a avut Alzheimer nu înseamnă că boala este inevitabilă. Aşa cum precizam mai sus, atunci când boala apare la o vârstă tânără – cazuri rare – poate fi determinată de anumite mutaţii genetice transmise de la o generaţie la alta. Specialiştii nu exclud însă o predispoziţie genetică care cresc riscul unor persoane pe măsura avansării în vârstă.

Există vreun tratament care să vindece boala?

Din păcate, până acum, nu a fost decoperit niciun tratament care să vindece această maladie. Boala este tratată simptomatic cu ajutorul unei medicaţii care ţine boala sub control.

Există vreo cale de a preveni boala?

Până acum, nu există nicio dovadă ştiinţifică potrivit căreia maladia Alzheimer sau declinul cognitiv poate fi prevenit. Ceea ce se ştie până acum este că un stil de viaţă sănătos – care include o dietă sănătoasă, activitate fizică, menţinerea unei greutăţi normale, renunţarea la fumat – menţine sănătatea organismului şi reduce riscul de boli cronice. Oamenii de ştiinţă sunt preocupaţi de posibilitatea ca un stil de viaţă sănătos să încetinească evoluţia maladiei Alzheimer, precum şi de rolul stimulării intelectuale şi al socializării în reducerea riscului de a dezvolta boala.


 

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Noi nume din Guvernul Republicii Moldova, anunță Alexandru Munteanu, candidatul la conducerea Executivului
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Kelemen Hunor, despre încercările eșuate de reducere a pensiilor speciale: „Oamenii spun «domnule, atunci mai avem nevoie de Parlament?»”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră