Legătura fascinantă dintre cunoaștere și putere. Superputerea de care trebuie să fim conștienți

0
Publicat:

Puterea îmbracă diverse forme, dar cea mai puternică este puterea interioară. Conștientizarea și accesarea ei depind de dorința de schimbare, perseverența și răbdarea fiecăruia dintre noi.

Depinde de fiecare dintre noi să ne descoperim puterea interioară FOTO arhivă Adevărul

Puterea poate fi spirituală, mentală, emoțională și fizică. Cei mai mulți dintre noi sunt fascinați de puterea fizică și ignoră aproape complet celelalte puteri, deși acestea din urmă le pot influența mult mai profund viața în sens pozitiv.

Expresia „cunoașterea înseamnă putere” a devenit în ultimii ani doar o lozincă pentru unii dintre noi. „Important este să aflăm de unde ne luăm puterea, pentru că atunci vom ști și de unde vine. Mulți vor putere, dar nu se întreabă de ce au nevoie de ea. Ca să simplificăm foarte mult, puterea reprezintă energie”, explică psihologul Stelian Chivu.

Partea din creier care se opune oricărei schimbări

Energia se manifestă sub forma frumuseții și a puterii fizice, a banilor și chiar a sănătății. Aceasta poate fi folosită în sens pozitiv, dar și pentru a face rău. De pildă, o persoană care cunoaște artele marțiale se poate folosi de această abilitate pentru a răni grav pe cineva.

„Cunoașterea poate fi exterioară și interioară. Cunoașterea exterioară este infinită, ca și Universul. Cunoașterea interioară este pentru fiecare din noi cea mai eficientă, mai abordabilă și mai practică putere. Când îți descoperi puterea interioară, începi să îți recapeți controlul asupra ta. Este vorba despre controlul sau puterea asupra instinctelor, asupra egoului și asupra dependențelor și asta înseamnă foarte mult”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Potrivit specialistului, puterea interioară este localizată în creier, ceea ce înseamnă că acesta este superputerea fiecăruia dintre noi. Parte a sistemului nervos central, creierul este format din creierul reptilian, creierul limbic și neocortexul.

Atunci când vrem să facem o schimbare în viața noastră, creierul, în special partea reptiliană, accesează în special frica, panica și agitația. Mai pe românește, creierul reptilian se opune oricărei schimbări.

Creăm gânduri, stări și manifestări

„Când suntem triști sau avem fluturi ori goluri în stomac, când avem tot felul de dependențe, înseamnă că suntem conduși de creierul limbic, care ne controlează emoțiile. Tocmai de aceea este foarte important să ne cunoaștem și să ne controlăm emoțiile, astfel încât să judecăm, să evaluăm și să comparăm alternativele înainte de a lua o decizie”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Altfel, vom fi controlați permanent de propriile emoții și riscăm să devenim depresivi, anxioși, să avem reacții exagerate și să dramatizăm diverse situații cu care ne confruntăm.

Există chiar posibilitatea să ne alegem cu boli mintale grave, precum demența, schizofrenia și tot soiul de tulburări afective. Când accesăm neocortexul, ajungem practic să ne creăm viața în fiecare secundă.  

„Creăm gânduri, stări și manifestări. De asemenea, creăm fericire, sănătate sau boală, devenim mai puternici sau mai slabi. Iată de ce cunoașterea armonioasă a creierului face ca toate cele trei părți ale sale să conlucreze pentru a produce exact schimbarea de care avem nevoie. Fac acest lucru cu pacienții mei. Îi ajut să își descopere puterea interioară, îi ajut să o reveleze, să o integreze și să o folosească în mod armonios. Cea mai mare putere pe care o poți avea este puterea ta asupra ta, conchide psihologul Stelian Chivu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume