Insectele care se cuibăresc în pat preferă anumite culori. Ce le atrage mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă au descoperit că acarienii din, saltele, pături şi perne preferă anumite culori, în timp ce fug de altele. Informaţia ne-ar putea să scăpăm de creaturile supărătoare.

Insectele care se hrănesc cu sânge sunt mici şi le place să stea aproape de sursa de hrană. Cercetătorii americani au descoperit că acestea au preferinţe pentru anumite culori, respectiv  iubesc negrul şi roşul, dar fug de galben şi verde, scrie Journal of Medical Entomologie, citat de bbc.com. Această informaţie ne-ar putea ajuta să găsim formule mai bune de a prinde aceste insecte supărătoare, explică autorii studiului. Creaturile se ascund mai ales în cusătura saltelei sau la îmbinarea patului şi tind să prefere lemnul şi ţesăturile şi mai puţin plasticul şi metalul.

Dr. Corraine McNeill, una dintre autoarele studiului, afirmă că ea şi colegii care au desfăşurat cercetarea au observat că insectele tind să se cuibărească în paturi care au culori similare cu ale lor, respectiv negru şi roşu şi să fugă de culorile strălucitoare pentru că se simt mai vizibile şi mai puţin protejate.

Studiile anterioare arătaseră că aceste două culori respectiv galben şi verde resping şi ţânţarii şi muştele.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete