Fructele de coriandru tratează anorexia. Ce riscuri implică utilizarea în doze mari a uleiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seminţele de coriandru pot fi mestecate ca atare

Fructele de coriandru calmează stomacul, stimulează digestia şi distrug ciupercile. Se recomandă în anorexii, pentru sporirea poftei de mâncare.

Coriandrul este în egală măsură şi un condiment şi un medicament. Se utilizează fructele mature pentru că frunzele au un gust dezagreabil. Fructele au în compoziţie, printre altele, ulei esenţial, flavonoide, amidon, proteine şi mucilagii, potrivit „Ghidului plantelor medicinale şi aromatice“, coordonat de farmacologul dr. Ovidiu Bojor.

Fructele au în principal un efect de calmare a stomacului şi de stimulare a secreţiilor gastrointestinale, fiind recomandate în tratamentul anorexiei şi pentru stimularea poftei de mâncare.

Uleiul este un analgezic eficient, antioxidant şi antispastic. În egală măsură este şi bactericid, digestiv, antifungic şi stimulent cardiac, fiind indicat şi pentru corectarea gustului neplăcut al unor medicamente. Din pricina faptului că acţionează şi asupra sistemului nervos central, trebuie respectate dozele maxime prescrise.

Fructele zdrobite se prepară sub formă de infuzie dintr-o linguriţă la o cană cu apă. În cazul anorexiilor, se bea o cană de infuzie cu un sfert de oră înainte de masă. Pentru uşurarea digestiei, infuziile se beau după mesele principale. Seminţele pot fi mestecate ca atare. Se poate utiliza şi sub formă de tinctură 10%, din care se iau maximum 15 mililitri pe zi.

Nu are contraindicaţii. Uleiul volatil este netoxic şi neiritant, dar stupefiant în doze mari. Se va utiliza cu moderaţie, maximum 10 picături în 24 de ore, potrivit sursei mai sus citate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online