Familia de apicultori pentru care mierea este un medicament. Cum se obțin sortimentele speciale de miere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie din satul Vingard, județul Alba, a dezvoltat o mică afacere bazată pe mierea de albine. Pentru familia Pintea, mierea este, în primul rând, un medicament.

Dănuț și Andrei Pintea la Sărbătoarea Mierii de la Blaj FOTO ziarulunire.ro

Dănuț Pintea produce, alături de fiul său Adrian, mai multe tipuri de miere, dar și propolis sau ceară. Apicultorul a decis să intre în acest domeniu în urmă cu 15 ani, când l-a ajutat pe un cunoscut să transporte stupii cu albine.

„Mi-a dat un borcan de miere și, apoi, am citit mult despre calitățile mierii. Mi-am dat seama că este un medicament și am decis că asta o să fac în continuare. Am început cu 3 stupi și acum am ajuns la 120 – 130. De 15 ani numai asta fac. Am prins gustul, iar apoi copilul meu a prins și el”, spune Dănuț Pintea.

De ceva vreme este ajutat de fiul său, Adrian, care se ocupă și de partea de promovare a afacerii.

Apicultorul din Alba a început cu mierea polifloră, apoi s-a extins la tipuri specifice, care sunt solicitate de clienți. „Prima dată am început cu miere polifloră și apoi am început să mergem în toată țara. Dacă staționezi nu faci nimic. Dacă mergi faci treabă”, afirmă acesta. De exemplu, pentru a obţine mierea de salcâm, cei doi merg cu stupii la Ceru Băcăinţi, în județul Alba dar şi în alte judeţe, cum ar fi Timiş şi Vâlcea.

Sortimente de miere vândute de apicultorul din Vingard FOTO ziarulunirea.ro

Pentru cea de tei, se merge în pastoral până în Caraş-Severin, iar pentru a obţine miere de rapiţă, până în Arad. Apicultorul din Vingard produce şi miere de zmeură, pentru care trebuie să se deplaseze cu albinele în preajma unor pepiniere de pe Someșul Rece, lângă Gilău, în județul Cluj.

„Este o muncă grea, dar frumoasă. Sunt multe nopți nedormite. Ajungem acasă în octombrie”, mai spune Dănuţ Pintea. Acesta afirmă că se mai întâlnesc, în peregrinările prin țară, și cu ursul, care este atras de stupii de albine. „Nu a fost nicio problemă. Ursul are și el treaba lui”, a completat acesta.

Apicultorul din Alba produce și alte produse în afară de miere, cum ar fi faguri, amestecuri, tinctură de propolis. Familia Pintea produce și un tip mai puțin întâlnit de miere, denumită „duo”. Un borcan din acest produs cuprinde două tipuri de miere.

„Una dintre ele se pune mai devreme cu 2-3 săptămâni și se ține la orizontală până se cristalizează. Apoi o ridicăm și completăm cu celălalt tip de miere. Nu se amestecă deloc. Clientul poate consuma două tipuri de miere din același borcan”, mai susține apicultorul.

Produsul Duo cuprinde două tipuri de miere FOTO ziarulunirea.ro

De asemenea, un alt produs este crema de miere care este formată din trei tipuri: polifloră, de rapiță și de floare soarelui. „Cele trei tipuri de miere sunt amestecate și rezultă o cremă de miere. Unii o iau ca medicament, alții o pun în cafea”, spune Dănuț Pintea. Alte produse sunt mierea cu nucă, cu turmeric și mierea de cătină.

Fiecare etichetă cuprinde toate valorile nutritive, precum și afecțiunile în tratarea cărora este de ajutor. De exemplu, mierea cu turmeric ajută la cura de detoxifiere, îmbunătăţirea memoriei şi a funcţiilor cognitive, iar mierea cu scorţişoară la dureri de cap şi anemii. Mierea de cătină ajută mult în bolile de plămâni și este recomandată și pentru tratarea insomniei.

Andrei Pintea spune că a preluat, încet, meseria de la tatăl său. „Ne-am creat un mic brand - PinBees și începem să ne promovăm peste tot”,  afirmă tânărul. Acesta se ocupă şi de site-ul afacerii de familie (pinbees.ro), unde pot fi văzute toate sortimentele, iar cei doritori pot să îşi aleagă mierea preferată, fiind făcute livrări în toată ţara.

„Este o muncă frumoasă și sănătoasă. Dacă la miere s-ar face reclamă ca la alte produse, oamenii ar fi mult mai sănătoși. Foarte multe boli se tratează cu miere, dacă populația ar știi”, concluzionează apicultorul de la Vingard.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală