De ce ne vin idei bune în timp ce facem duş? Psihologii explică fenomenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ni se întâmplă adesea, ca în timp ce facem duş sau altă activitate banală, să ne pomenim că ne răsar în minte pe neaşteptate idei strălucite şi soluţii la anumite probleme care ne macină de mai multă vreme. Psihologii au explicaţie pentru asta.

Dacă în timp ce te speli pe cap, şamponându-ţi în uitare scalpul, îţi vine să strigi „Evrika“, ca urmare a faptului că-ţi vine, dintr-o dată, o idee sau o soluţie la problemele care te preocupă, să ştii fenomenul este explicabil.

În acelaşi mod în care un virus ajuns în corp are nevoie de o perioadă de incubaţie până să declanşeze boala sau un embrion pentru a se dezvolta până la stadiul de pui, gândurile noastre sunt „clocite“ în subconştient până când apar în mintea conştientă sub forma unor idei bine conturate, potrivit Business Insider.

Dar acest proces nu pare să aibă loc în timp ce ne concentrăm şi încercăm mod activ să găsim o soluţie. Dimpotrivă, avem nevoie de un element de distragere a atenţiei ca incubaţia să se desfăşoare în mod corespunzător.

Dovedesc acest lucru rezultatele unui studiu realizat de cercetătorii olandezi Ap Dijksterhuis şi Teun Meurs. Aceştia au cerut persoanelor care au luat parte la studiu să inventeze nişte nume noi pentru paste făinoase, după ce fuseseră „inspiraţi“, dându-li-se drept exemplu cinci denumiri false, care toate se terminau cu litera „i“.

Cercetătorii au descoperit că participanţii cărora li se dăduse o sarcină de trei minute care-i distrăgea de la gândul legat de numele pastelor au fost mult mai creativi şi au generat propuneri de nume originale, care nu se terminau cu „i“, comparativ cu cei cărora li s-a spus să stea, pur şi simplu, şi să se gândească la denumiri pentru paste, ambele grupuri având acelaşi interval de timp la dispoziţie.

Aceasta constatare, că distragerea atenţiei de la o problemă creşte calitate ideilor şi favorizează găsirea unei soluţii pentru rezolvarea ei, a fost confirmată de multe alte studii.

O cercetare a oamenilor de ştiinţă de la Carnegie Mellon University, publicat în revista "Social Cognitive and Affective Neuroscience" a relevat că zona cerebrală responsabilă de luarea deciziilor este activă, chiar dacă mintea conştientă e ocupată cu altceva. De aceea, chiar dacă nu am cântărit costurile şi beneficiile cumpărării unei maşini noi, a închirierii unui apartament sau a acceptării unui loc de muncă, îndepărtarea atenţiei de la aceste preocupări care ne macină, ne poate fi de folos în clarificarea gândurilor şi luarea unei decizii bune.

Fiind un amestec între relaxare şi rutină familiară, duşul oferă o activitate simplă căreia de-abia dacă trebuie să-i acordăm atenţie, cu alte cuvinte creează condiţii perfecte ca incubaţia să se producă şi să dea roade. 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană