Cum să prepari maioneza pentru a slăbi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să înlocuieşti ouăle cu avocado.

Nutriţioniştii recomandă pentru o viaţă sănătoasă să evităm alimentele procesate şi sosurile grele, mai ales maioneza. Află cum să o prepari astfel încât să o poţi consuma fără nici o grijă!

Dacă maioneza este dressing-ul tău preferat şi ai mustrări de conştiinţă de fiecare dată când o consumi mai ales cu cartofi prăjiţi, coartofi copţi sau în salate mai ales în combinaţia cu carnea, află cum să o prepari astfel încât să nu mai ţii cont de numărul de calorii.

Reţeta de maioneză care nu îngraşă, nu influenţează nivelul de colestrol se prepară uşor şi este foarte light.

Cum se prepară?

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să înlocuieşti ouăle cu avocado.

Astfel ai nevoie de un avocado copt, de zeama de la o lămâie, 3 linguri de ulei de măsline, o lingură de muştar şi un pic de sare.

Curăţă fructul de coajă, taie-l cubuleţe şi pune-l în blender. Toarnă peste el zeama de la o jumătate de lămâie şi amestecă. În felul acesta fructul nu va oxida şi va avea un gust mult mai bun.

Adaugă apoi uleiul de măsline puţin câte puţin până obţii o cremă fină. Dacă ţi se pare că nu este suficient de acră mai poţi să adaugi şi zeama de la jumătatea de lămâie rămasă.

Află pe clicksanatate.ro cum să obţii un dressing sănătos!

Avantajele cărbunelui medicinal

Bere? Da, dar cu măsură!

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani