Articol publicitar

Cum funcţionează schimbarea în terapie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denisa Călin

Poate că nu ai gândit în modul asta niciodată până acum şi nici nu te-ai întrebat încă cum lucrează durerea asupra ta. Cum te presează să creşti, să evoluezi, să-ţi lărgeşti conştiinţa de la nivelul personal la cel universal şi cum te ajută să depăşeşti defectele de caracter pentru a te elibera de iluzie.

 În mod obişnuit, nu suntem dispuşi să înlocuim un model de comportament statornicit, indiferent că provoacă plăcere sau ne ajută să evităm durerea. Suntem dispuşi să o facem doar dacă apare o problemă sau o îngrijorare. Chiar şi atunci, problema este deseori ignorată parţial sau total. Abia când consecinţele nu întârzie să apară, iar frământările cresc în intensitate, căutăm să ne gândim şi la soluţii. Atunci intervine frumuseţea schimbării. Ea derivă din faptul că fiecare parcurs al schimbării este unic, conform unui articol de pe thriveglobal.ro.

Dar cu toţii ştim că în România bolile mintale sunt stigmatizate social, iar psihoterapia este încă un subiect tabu, aşa că am fost curioşi să aflăm care sunt principalele motive de reticenţă ale românilor, atunci când vine vorba de mersul la psiholog, de la psihoterapeutul Denisa Călin, în cadrul emisiunii Adevăr sau… întâmplare

Ei bine, se pare că unele dintre cele mai vehiculate mituri sunt că psihologul îţi bagă idei în cap sau că este capabil să-ţi citească gândurile. Nimic mai fals, după cum afirmă Denisa Călin: relaţia terapeutică se bazează pe onestitate şi comunicare între client şi psihoterapeut. Cel mult, un psiholog poate să intuiască dacă minţi sau nu, dar în nici un caz să-ţi spună cu precizie ce gândeşti. Un alt mit desfiinţat de Denisa Călin este că doar oamenii slabi merg la psiholog. Din contra, spune ea: ”Îţi trebuie foarte multă putere să mergi la psiholog, dublată de asumare şi capacitate de introspecţie”.

Urmăreşte întreaga emisiune Adevăr... sau întâmplare, un concept Thrive Global difuzat pe Magic TV şi pe YouTube Magic FM România, pentru a afla mai multe despre procesul terapiei şi beneficiile pe care le poţi culege de pe urma procesului de vindecare.

Şi nu uita să te abonezi pe canalul YouTube Magic FM România pentru a urmări toate emisiunile Thrive Global şi citeşte thriveglobal.ro pentru a fi la curent cu ultimele articole.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul