Cu ce „demoni“ se luptă supravieţuitorii unor evenimente traumatizante

Pentru veteranii de război, este o a doua luptă, poate chiar mai grea decât prima, iar pentru supravieţuitorii unor accidente mortale înseamnă retrăirea celor mai grele episoade – acesta este stresul posttraumatic.

După un eveniment traumatizant, care a pus viaţa în pericol, apar aproape inevitabil reacţii emoţionale severe şi persistente, definite de medici ca stres posttraumatic. În categoria evenimentelor care pot declanşa această tulburare din acelaşi spectru cu anxietatea, intră atât asistarea în calitate de martor la o crimă sau la un viol, de exemplu, cât şi accidentele grave, participarea la un război (veteranii de război sunt cel mai adesea afectaţi de stres posttraumatic), dezastrele naturale sau chiar pierderea bruscă a unei persoane dragi.

Nu vor să-şi aducă aminte

Manifestările stresului posttraumatic pot apărea imediat după eveniment sau chiar la un an după acesta:

1. Pacientul retrăieşte evenimentul, ceea ce-i afectează activităţile obişnuite

• Amintiri episodice care-l fac să simtă că retrăieşte evenimentul în mod repetat.  
• Coşmaruri repetate care au acelaşi subiect: evenimentul traumatizant.  
• Reacţii puternice ale corpului la situaţii care amintesc de evenimentul traumatizant.

2. Evitarea

• Senzaţia de „amorţire a emoţiilor“, sentimentul că nu se mai poate întâmpla nimic care să-l afecteze negativ sau pozitiv.  
• Sentimentul de detaşare.  
• Incapacitatea de a-şi aminti porţiuni întregi ale evenimentului. (Un nivel optim de noradrenalină, unul dintre hormonii stresului, stimulează memoria, în vreme ce un nivel prea mare al acestui hormon o deteriorează, explică specialiştii în neuroştiinţe)  
• Dezinteresul privind activităţi obişnuite.  
• Mascarea stării de spirit.  
• Evitarea locurilor, oamenilor sau gândurilor care amintesc de evenimentul traumatizant.  
• Sentimentul că nu mai există viitor.

3. Hiperexcitabilitatea

• Hipervigilenţă, manifestată printr-o atenţie exagerată la împrejurimi, în căutarea eventualelor pericole.  
• Dificultăţi de concentrare.  
• Pacientul se sperie uşor.  
• Este irascibil şi are episoade în care-şi manifestă mânia.  
• Dificultăţi de a adormi sau de a dormi pe tot parcursul nopţii.

În plus, mai ales în cazul supravieţuitorilor unui accident, poate să apară sentimentul de vinovăţie (se gândesc de ce ei au supravieţuit, iar alţii au murit şi nu invers?), stări de agitaţie, ameţeală, stări de leşin, sentimentul că inima bate foarte tare, dureri de cap.

În mod evident, stresul posttraumatic, fiind o tulburare care afectează viaţa, necesită tratament specializat, alcătuit de psihoterapeut sau de psihiatru: psihoterapie şi medicamente. Dar este extrem de important şi aportul celor din jur.

În primul rând, spun specialiştii psihoterapeuţi, familia, prietenii şi cei din jur ar trebui să evite întrebările de tipul: „Ce s-a întâmplat atunci?“, „Îţi aminteşti cum a murit X?“. Aceste întrebări îl fac să retrăiască evenimentul nefericit şi, deci, să sufere. În plus, dacă, de exemplu, familia ştie că la ştirile de la o anumită oră vor fi difuzate ştiri despre evenimentul respectiv sau despre unele similare, ar putea organiza o activitate plăcută la care să participe toţi membrii familiei, spun specialiştii.

Cu tratamentul adecvat, stresul posttraumatic cu recuperare completă la aproape trei luni intervine la jumătate din persoanele afectate, mulţi având simptome pentru mai mult de 12 luni de la traumă. 

Medicamentul MIT care te ajută să uiţi

Oamenii de ştiinţă de la Massachusetts Institute of Technology au creat un medicament care ar putea ajuta la uitarea evenimentelor neplăcute, eficient în cazul persoanelor cu stres posttraumatic. Acesta acţionează prin inhibarea unei enzime – HDAC2, ceea ce face creierul „mai maleabil“, după cum au explicat cercetătorii.

Studiile pe animale de laborator au arătat că după folosirea acestui inhibitor, specialiştii au putut manipula creierul şoarecilor, astfel încât să elimine, pur şi simplu, amintirile evenimentelor traumatizante.

 „Prin inhibarea activităţii enzimei HDAC2, putem realiza modificări dramatice în creier. Fiindcă creierul devine mai plastic, mai capabil să formeze amintiri noi, foarte puternice, care le acoperă pur şi simplu pe cele traumtizante. Totuşi, cu cât amintirea este mai veche, cu atât va fi mai greu de înlocuit“, explică Li-Huei Tsai, coordonatorul studiului MIT.

Cercetarea este, însă, în stadiu incipient şi necesită studii ulterioare pentru confirmarea eficienţei medicamentului. Rezultatele preliminarii au fost publicate în revista de specialitate „Cell“.