Cele mai bune antibiotice naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uleiul de oregano, unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale.

Un tratament natural, cu efect antibiotic poate fi o primă măsură în boli respiratorii şi digestive, cu atât mai mult că folosirea repetată a antibioticelor creşte, în timp, rezistenţa la acest tip de medicamente.

Oregano

Comparat de cercetători britanici cu aproximativ 20 de antibiotice, s-a dovedit mai eficient. În afecţiuni respiratorii, se pot face inhalaţii cu ulei de oregano sau se pot lua 5 picături de 3 ori pe zi, în amestec cu miere, cu apă sau ceai, după preferinţă. Se poate folosi în înţepături de insecte, în afecţiuni ale unghiilor cauzate de ciuperci.

Uleiul de oregano, unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale, stimulează organismul să elimine paraziţii, să combată efectele virusurilor, grăbind vindecarea. Aceste efecte sunt datorate unei substanţe antivirale, numită carvacrol.


Cimbru

Faringita şi laringita pot fi calmate tot cu ajutorul uleiului esenţial de cimbru. Ia de 3 ori pe zi câte 3 picături de ulei cu miere sau cu apă.

E recomandat în afecţiuni ca viroza, bronşita, sinuzita, în infecţii genitale (vulvovaginite, cervicite) sau în infecţii bacteriene (herpes vaginal). Luat sub formă de ulei, cimbrul are efect antibiotic şi are efect bronhodilatator.

Află pe clicksanatate.ro ce alte remedii cu efect antibiotic poţi folosi!

Cauze ale migrenei pe care trebuie să le ştii

Cum să scapi de herpes folosind remedii naturiste

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie