Cel mai sănătos vin roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai recent studiu privind beneficiile vinului roşu arată că un pahar de vin roşu la cină îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară a persoanelor cu diabet de tip 2. Iată cum poţi alege cel mai sănătos vin roşu.

Există numeroase studii care arată că un pahar de vin roşu pe zi este benefic pentru reducerea colesterolului, asigură un aport de antioxidanţi benefici pentru inimă, oferă protecţie împotriva îmbătrânirii precoce, bolii Alzheimer sau tulburărilor de vedere.

Cea mai recentă dovată în acest sens este studiul realizat de cercetători de la Universitatea Ben Gurion din Neghev (Israel), publicat la începutul lunii octombrie. Autorii au vrut să afle care sunt efectele consumului moderat de vin asupra diabeticilor. Ei au ales diferite soiuri de vin pentru a le măsura şi au ţinut sub observaţie 224 de pacienţi cu diabet de tip 2, cu vârste între 45 şi 75 de ani. Majoritatea dintre ei nu consumau alcool în momentul începerii studiului. Participanţii au fost împărţiţi în trei grupe: membrii primei grupe au băut în fiecare seară 150 de mililitri de apă minerală la cină, cei din a doua grupă au băut 150 de mililitri de vin alb, iar persoanele din a treia grupă au băut 150 de mililitri de vin roşu. Meniul tuturor a fost acelaşi, bazat pe regimul mediteranean, dar fără restricţii. După doi ani în care a fost respectat regimul, cercetătorii au ajuns la concluzia că, în cazul diabeticilor, „un consum moderat de vin roşu, în cadrul unui regim alimentar sănătos, nu este periculos şi scade uşor riscul cardiovascular“.

„Vinul roşu este cel mai benefic pentru metabolism, în principal fiindcă ameliorează sensibil profilul lipidic, mărind colesterolul bun (HDL) şi reducând raportul dintre colesterolul total şi cel HDL“, arată cercetătorii de la Universitatea Ben Gurion din Israel.

Cel mai sănătos vin roşu: mai mult resveratrol, mai puţin zahăr

Nu întotdeauna ştim cum să alegem cel mai sănătos vin roşu. Prima regulă importantă de care trebuie să ţinem seama este alegerea unui sortiment cu o culoare foarte intensă. Motivul? Conţine o doză mai mare de resveratrol, un puternic antioxidant care dă culoarea strugurilor, precum şi altor fructe şi legume. Această substanţă are proprietăţi antiîmbătrânire.

O altă recomandare este să alegem vinul roşu cu o concentraţie scăzută de alcool. Majoritatea vinurilor conţin un procent de alcool între 9 şi 16%. Or, alcoolul este produs prin fermentarea zahărului din struguri. Atunci cu cât vinul are un procent mai mare de alcool, cu atât conţine şi mai mult zahăr, deci, mai multe calorii. Aşadar, cel mai sănătos vin roşu, mai ales dacă ne gândim la diabetici sau la menţinerea siluetei, conţine procente reduse de alcool.

 Cel mai sănătos vin roşu: fără chimicale

Un criteriu important în alegerea celui mai sănătos vin roşu este alegerea producătorului. Citeşte eticheta produsului, informează-te despre principalii producători, cumpără un vin „curat“, fără pesticide, sulfiţi sau alţi compuşi chimici care alterează calitatea vinului.

Nu uitaţi că pentru a fi sănătos vinul trebuie consumat cu moderaţie. O cantitatea moderată de vin înseamnă 150-200 mililitri pe zi.

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie