Ce să mănânci ca să-ţi protejezi stomacul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stresul şi grijile de zi cu zi nu îţi afectează doar starea de spirit, ci şi stomacul. Dacă te numeri şi tu printre cei care suferă de gastrită, trebuie să-ţi protejezi stomacul nu printr-un regim strict, ci prin adaptarea alimentaţiei.

Arsurile şi crampele la stomac, balonarea, durerile de cap, slăbiciunea, greaţa şi lipsa poftei de mâncare sunt simptome care te avertizează că ai putea avea una dintre cele două forme de gastrită: acută sau cronică. Afecţiunea reprezintă o inflamaţie a mucoasei gastrice, iar printre factorii declanşatori se află şi consumul de alcool, abuzul de cafea, fumatul (mai ales pe stomacul gol), dar şi alimentele prea reci sau prea fierbinţi, consumul de condimente şi stresul. De aceea, regimul alimentar joacă un rol esenţial în tratamentul bolii

„Da“ alimentelor uşoare, „Nu“ condimentelor

Dieta în caz de gastrită presupune, în primul rând, consumul de alimente puţin condimentate, fără aditivi şi uşor digerabile. Gusturile puternic picante, acre, dulci sau amare produc, prin stimulare gustativă intensă, o secreţie excesivă de sucuri gastrice, care agravează simptomele bolii.

Este indicat să consumi cu precădere alimente fierte sau pregătite la grătar. De asemenea, pentru a evita suprasolicitarea stomacului, trebuie să mănânci des şi puţin (5-6 gustări pe zi) şi să mesteci alimentele încet. Este foarte important ca masa să se desfăşoare într-un cadru liniştit, relaxat, deoarece stresul afectează digestia, favorizând apariţia arsurilor şi a balonării.

Pentru ca leziunea de la nivelul mucoasei gastrice să dispară, poate fi nevoie de un regim alimentar care durează şi trei-patru ani.

Alimente care scad aciditatea

Sucul digestiv, atunci când atinge o aciditate peste limita normală (de 1,5-1,8 g la l litru de lichid ingerat), devine agresiv şi provoacă arsuri la nivelul mucoasei stomacului. Există însă alimente care scad aciditatea gastrică, cicatrizează mucoasa stomacală şi calmează durerile.

Zahărul trebuie consumat cu moderaţie. Îl poţi înlocui cu miere.

Ce ar trebui să mănânci:

  • carne slabă de pui, de vită sau de porc fără grăsime şi peşte;
  • făinoase albe;
  • mămăligă;
  • brânză dulce de vaci;
  • lapte;
  • ouă fierte moi;
  • supe de zarzavat, strecurate şi piureuri sau sufleuri de legume;
  • dovlecei, cartofi, morcovi, spanac, urzici, lobodă;
  • fructe dulci, fără coajă sau sâmburi, preparate sub formă de suc, compot sau piure;
  • la desert, poţi alege frişcă, budincă de paste sau orez ori prăjiturile cu brânză de vaci.


Interzise sau permise cu precauţie:

  • pâinea proaspătă, mai ales dacă este caldă;
  • carnea grasă sau afumată, pielea de pui, peştele gras, mezelurile, conservele, vânatul, tocăturile şi prăjelile;
  • legumele tari, bogate în celuloză, cum sunt ceapa, usturoiul, castraveţii, varza, ardeiul, conopida, ţelina, ridichile, fasolea sau mazărea;
  • murăturile;
  • brânzeturile fermentate, sărate;
  • ouăle prăjite sau cele fierte tari;
  • citricele şi fructele oleaginoase, cum sunt nucile, migdalele, alunele sau fisticul;
  • untura, slănina, untul sărat şi, în general, grăsimile prăjite;
  • aluaturile dospite, bomboanele, prăjiturile de cofetărie, dulceaţa şi gemul;
  • limitează consumul de alcool şi de cafea şi evită apa minerală carbogazoasă şi băuturile prea reci sau prea fierbinţi.
Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești