Câte ouă se pot consuma pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cate ouă se pot consuma pe zi

Sunt ieftine şi dau senzaţia de saţietate atunci când foamea te ia pe nepregătite. Ouăle sunt, de multe ori, asociate cu creşterea nivelului de colesterol „rău” sau cu apariţia diabetului. Iată câte ouă putem mâncam pe zi fără să resimţim reacţii adverse.

Ouăle sunt o sursă importantă de calciu, proteine şi vitamine, dar nu pot fi consumate la discreţie, deoarece pot cauza o serie de probleme de sănătate.

Expertul american Lucy Burns explică de ce este bine să avem un consum moderat de ouă, chiar dacă acest aliment este bogat în nutrienţi valoroşi pentru sănătate. Cercetările recente arată că un consum zilnic de ouă poate fi stabilit în funcţie de un număr de factori, spre exemplu de istoricul de sănătate, de sex şi stilul de viaţă.

Renumite pentru conţinutul său bogat în proteine şi calciu, ouăle pot fi integrate în meniul zilnic pentru că au o serie de vitamine şi minerale importante pentru sănătate. Astfel, într-un ou de dimensiune medie, care are aproximativ 78 de calorii, găsim 6,29 g de proteine, 25 mg de calciu, 0,59 mg de fier şi 112, 7 mcg de colină. 

De asemenea, un ou ne poate furniza 22 mcg de acid folic, 260 UI de vitamina A, 44 UI de vitamina D şi 176 mcg de luteină şi zeaxantină, precum şi complexul de vitamine B, în cantităţi mici. 

Câte ouă se pot mânca pe zi. Creşte colesterolul „rău“?

Sunt două tipuri de colesterol: lipoproteinele cu densitate mare sau „HDL“, care este colesterul considerat bun pentru sănătate, şi lipoproteinele cu densitate scăzută sau „LDL“, cunoscut şi sub numele de colesterol rău pentru organism.

Atunci când ai nivel scăzut de colesterol „bun“ în corp, dar un nivel mare de colesterol „rău“, trebuie să ştii că eşti expus riscului de a suferi de afecţiuni cardiace grave şi atacuri de cord.

Un ou de dimeniune mare conţine 212 mg de colesterol. Dar studiile recente explică faptul că un consum regulat de ouă nu contribuie la apariţia bolilor de inimă la adulţii care nu au în istoricul medical predispoziţie către afecţiuni cardiace şi probleme cu colesterolul „rău“ mărit.

Mai mult, raportul experimentelor sugerează că un consum de ouă moderat nu are niciun efect aupra colesterolului din sânge, iar acest fapt se întâmplă în 70% cazuri din întreaga populaţie.

Câte ouă se pot mânca pe zi. Nu creşte riscul de diabet de tip II

De-a lungul timpului, consumul de ouă a fost asociat cu riscul de declanşare a diabetului de tip II, dar cele mai multe studii nu au avut rezultate clare privind acest efect. Dimptotrivă, concluziile cercetărilor au fost considerate fără consistenţă temeinică şi argumentate insuficient.

Un studiu amplu publicat în Jurnalul Clinic American de Nutriţie a fost comandat în scopul de a a fi stabilit dacă un consum mare de ouă poate creşte riscul de diabet zaharat de tip II la adulţii în vârstă. La studiu au participat 3.898 de adulţi, care au mâncat fie un ou pe zi, fie un ou pe lună, timp de 18 ani. La finalul studiului, s-a observat că persoanele care au consumat mai frecvent ouă nu au suferit o creştere substanţială a riscului de a dezvolta diabet de tip II.

În concluzie, avertismentele despre un consum mare de ouă nu are suficientă bază ştiinţifică, dar nici nu este bine să exagerăm cu savuratul ouălor, fie că sunt fierte sau prăjite.

Câte ouă se recomandă a fi mâncate pe parcursul unei zile, fără să fim afectaţi de efectele adverse asupra sănătăţii? Ei bine, consumul se stabileşte în funcţie de greutatea corporală, sex, stil de viaţă, consumul zilnic de calorii şi obiceiurile alimentare, dar şi de sănătate. Şcoala Medicală de la Harvard, SUA, recomandă, în medie, un ou pe zi, pentru a beneficia de un nivel sănătos de colesterol bun şi pentru a întări şi menţine sănătatea inimii.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Persoanele care donează celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani, anunță președintele CNAS
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Estonia cere activarea articolului 4 din Tratatul NATO în urma incursiunii rusești. Este a doua oară într-o săptămână
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor