Băieţii sunt de două ori mai predispuşi la îngrăşare decât fetele. Care este explicaţia psihologilor?

Băieţii de 8 ani sunt de două ori mai predispuşi la obezitate sau supraponderalitate decât fetele de aceeaşi vârstă, potrivit studiului international European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Apetitul crescut, tahifagia, predilecţia pentru dulciuri, ingestia compulsivă şi sedentarismul reprezintă principalii factori psihosociali care predispun copiii la obezitate „primară“, sunt de părere psihologii specializaţi în tulburări de alimentaţie şi obezitate.

Predispoziţia pentru aceste tulburări, spun psihologii, poate apărea încă din perioada intrauterină, când se formează o legătură între mamă şi copil, pentru că un factor extrem de important în sănătatea copilului este contactul emoţional dintre cei doi.

„În această perioadă, fătul trăieşte şi se dezvoltă în simbioză cu mama: doarme, respiră, se hrăneşte, creşte în corpul mamei. Actul hrănirii are legătură directă cu mama. Tot ceea ce trăieşte mama este preluat de către făt. După naştere, prin alăptare, legătura celor doi continuă. Studiile făcute au arătat că nu alăptatul în sine este important, ci contactul dintre cei doi. O mamă „absentă“, anxioasă, grăbită, depresivă, transmite bebeluşului starea de nesiguranţă. El plânge, iar mama suplimentează hrana. În realitate, lui  îi lipseşte siguranţa, afecţiunea. În creier se află centrul de comandă pentru sete, foame etc. Prin hrănire fără foame, creierul este setat ca la emoţii, să apeleze la hrană. În acest fel, setăm viitorul adolescent şi adult să mănânce la orice emoţie negestionată“, afirmă Maria Verdi, psihoterapeut integrativ.

Obezitatea şi excesele de greutate sau îngrăşarea sunt semnele insecurităţii materiale şi afective, menţionează psihologul.

„Copiii aflaţi în această situaţie prezintă o insecuritate inconştientă, sunt fricoşi. Au temeri că trebuie să înfrunte, că nu reuşesc, că sunt respinşi, că sunt fără apărare, motiv pentru care depozitează grăsimea ca o barieră între lumea exterioară şi ei, pentru a se simţi protejaţi. Graşii sunt adesea tandri şi fragili, au o mare nevoie a fi protejaţi. Lipsa de încredere, nevoile neexprimate, lipsa comunicării, duc la autopedepsire prin mâncatul fără măsură. În realitate, obezitatea copilului este un semnal pentru părinţi. Acel copil ne atrage atenţia, ne transmite «Alo, sunt şi eu în viaţa voastră!»“, explică Maria Verdi.

Cât despre susceptibilitatea crescută a băieţilor pentru porblemele legate de greutatea corporală, specialistul spune că ei sunt mai expuşi tulburărilor emoţionale.

Băieţii sunt crescuţi cu telefon şi tabletă de la 1-2 ani, stau la calculator, la desene animate violente. Toate informaţiile aflate din aceste mijloace  de comunicare, dau emoţii  neexplicate, neînţelese, ce sunt  trăite în absenţa părinţilor. Copilul îşi acoperă temerile, neînţelegerile, frustrările ronţăind alimente care îngraşă. La sfârşit de săptămână petrec timpul împreună cu familia în localuri  de tip fast-food. În lipsa  timpului, sunt duşi-aduşi cu maşina de la şcoală", precizează psihoterapeutul.

De asemenea, Maria Verdi atenţionează ca toate afecţiunile sau tulburările copiilor până la 12 ani, sunt mesaje ale disfuncţiilor  în cuplu, în familie, iar copilul doar le manifestă, le somatizează.

Pentru a combate obezitatea copiilor, e necesar ca părinţii să le aloce timp acestora, timp de calitate, în care să-i asculte şi să-i înţeleagă.

„Fără telefoane, facebook sau tabletă, deoarece aceste unelte distrag atenţia de la un contact real. Trebuie să mâncăm împreună cu ei măcar o masă pe zi, să pătrundem în lumea lor fără a-i sufoca, să îi încurajăm, să apreciem ce fac bun, să le explicăm înainte de a le da directive. Totodată trebuie să îi învăţăm cu răbdare, să le stimulăm creativitatea, să îi ajutăm să îşi găsească abilităţile, să îi încurajăm către grupuri de dezvoltare personală unde învaţă să se cunoască, să socializeze, să dobândească încredere în ei. Este bine să înţelegem că cei mici nu fac ce spunem noi, ei fac ce facem noi, părinţii sunt primele lor modele”, punctează psihologul.