Zece prejudecăţi absurde despre femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Când femeile vorbesc deschis despre sex, chiar dacă spunem aceleaşi lucruri pe care bărbaţii le rostesc de mulţi ani în public, sunt catalogate drept «inadecvate» şi drept maniace sexual”, scrie bloggeriţa Kristen Cochrane.

Printre multe alte lucruri care nu definesc o femeie este felul în care aceasta vorbeşte despre sex. Cu toate acestea, discuţiile referitoare la sex reprezintă un indicator pentru mulţi dintre aceia care vor să tragă concluzii despre o femeie.

Cochrane trasează alte câteva repere prin enunţarea unor prejudecăţi pe care bărbaţii, dar nu doar aceştia, tind să le aibă cu privire la femei. Un exemplu este chiar cel menţionat mai sus: „Dacă bărbaţii vorbesc despre sex şi admit că le place şi că vor să facă, oamenii nu îi cataloghează drept ‘foarte sexuali’. În fond, ei nu fac altceva decât să admită că au dorinţe fizice care nu ţin de controlul de sine şi care nu au deloc legătură cu personalitatea sau cu caracterul lor. De ce n-ar fi la fel şi pentru femei?”, subliniază Cochrane.

Pe lângă modul în care vorbesc despre sex, femeile - şi nu doar ele - sunt stereotipizate şi judecate după alte zece lucruri, potrivit publicaţiei Bustle:

Câtă piele arătaţi

Contrar opiniei generale, nimic din ceea ce purtaţi nu spune ceva despre sexualitatea, respectabilitatea sau despre vanitatea voastră.

Cât de elegante sunteţi

Nici câtă atenţie acordaţi aspectului exterior nu spune nimic despre voi. Bărbaţii care poartă costume şi cravate nu sunt numiţi vanitoşi sau narcisişti, şi nici femeile care se eleganţează sau care se machiază nu ar trebui numite astfel.

Dacă purtaţi sau nu sutien

Dacă nu purtaţi sutien nu înseamnă că vă îmbrăcaţi provocator, la fel cum dacă purtaţi sutien nu înseamnă că sunteţi mai feminină sau mai puţin feministă.

Cu câţi parteneri aţi făcut sex

A face sex pentru prima oară nu vă defineşte mai mult decât oricare altă experienţă, cum ar fi aceea de a călători în străinătate în premieră sau de a juca pinball pentru prima dată. Sexul este doar una dintre multe alte experienţe. Niciun număr de parteneri nu vă face mai puţin decentă, mai puţin inocentă sau mai puţin respectabilă. Sexul poate oferi putere, poate fi amuzant, vă poate face confuz sau poate fi în multe alte feluri, dar nu va schimba cine sunteţi.

Cu cine aţi făcut sex

Aveţi dreptul de a intra în orice experienţă sexuală alegeţi să intraţi, fără a vă eticheta pe voi înşivă pe baza alegerii făcute.

Forma corpului

Mărimea pe care o purtaţi la haine nu vă defineşte sănătatea. Forma corpului nu indică nici cât sunteţi de disciplinaţi sau de conştienţi de sănătatea voastră.

Ce aveţi între picioare

La fel ca şi sexualitatea, genul este mai variabil decât ar crede multe persoane. Potrivit bioloagei Anne Fausto-Sterling, 4% din corpuri nu pot fi clasificate cu uşurinţă ca fiind bărbaţi sau femei. Şi chiar şi atunci când corpul vostru are genul pe care cromozomii taţilor voştri au stabilit să îl aibă, acest lucru nu înseamnă că şi voi trebuie să îl vedeţi la fel. Vă puteţi prezenta drept femei, dacă vă identificaţi cu acestea, indiferent de ce anume aveţi între picioare.

Educaţia

Diplomele nu reprezintă educaţia. Cu sau fără ele, educaţia ţine şi de alte aspecte.

Vârsta

A nu mai fi adolescentă nu te face irelevantă. Te poate face mai interesantă, cel puţin prin prisma experienţei de viaţă. Dar la fel de multe lucruri pot fi învăţate şi de la femeile tinere sau de la adolescente.

Cum v-au tratat alte persoane

Fie că v-aţi aflat sau că vă aflaţi în relaţii abuzive, acest lucru nu vă ruinează. Indiferent de ceea ce ar vrea să credeţi cei care v-au abuzat, felul în care aţi fost tratate nu spune nimic despre voi şi puteţi avea relaţii sănătoase cu oameni care înţeleg că rănile pe care trecutul vostru vi le-a produs nu sunt poveri, ci semne de putere. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate