Secretul orgasmului feminin, dezvăluit româncelor de unul dintre cei mai cunoscuţi psihoterapeuţi din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de persoane aflate în căutarea unor răspunsuri despre propria sexualitate au venit sâmbătă la una dintre puţinele conferinţe pe teme sexuale organizate în România, cu atât mai mult cu cât a fost susţinută de unul dintre cei mai cunoscuţi psihologi şi psihoterapeuţi specializaţi în viaţa de cuplu, Esther Perel. FOTO

Aproape 600 de persoane au fost prezente sâmbătă la atelierele susţinute la club Bamboo din Bucureşti de Esther Perel, psiholog şi psihoterapeut recunoscut ca una dintre cele mai pătrunzătoare voci ale lumii atunci când vine vorba despre viaţa de cuplu. Românii au încercat să descopere ce nu merge în viaţa lor de cuplu şi ce îi împiedică să se bucure de intimitate, chiar dacă asta a însemnat curajul de a face dezvăluiri extrem de personale.

Sute de persoane aflate în căutarea unor răspunsuri despre propria sexualitate au venit sâmbătă, 4 iunie, la una dintre puţinele conferinţe pe teme sexuale organizate în România, cu atât mai mult cu cât a fost susţinută de unul dintre cei mai cunoscuţi psihologi şi psihoterapeuţi specializaţi în viaţa de cuplu. 

Pe parcursul celor două ateliere, “Inteligenţa erotică: de la aventură la captivitate” şi “Părinţii chiar fac sex: este uşor să uitam că, înainte să fim părinţi, am fost iubiţi”, Esther Perel a făcut inclusiv exerciţii de sinceritate cu cei care au lăsat teama şi jena de-o parte şi au îndrăznit să vorbească despre ce îi inhibă sexual, dar şi despre ceea ce îi stârneşte.

În cadrul conferinţei organizate de Otilia Mantelers, expert în parenting şi sănătate relaţională, şi de Pagina de Psihologie, s-a reconfirmat ceea ce se discută în spaţiul public în ultima vreme, şi anume nevoia de educaţie sexuală, în condiţiile în care poveştile celor mai mulţi români despre sex se rezumă la o atitudine restrictivă în familie, adesea influenţată puternic de religie, sexualitatea fiind privită ca un păcat şi ca o obligaţie.

Cum rupem cercul ruşinii sexuale

Românii care au acceptat provocarea de a discuta despre aspecte tabu ale sexualităţii au scos la iveală poveşti personale dureroase, despre lipsa de afecţiune între părinţi sau despre infidelităţi petrecute în sânul familiilor, trecute cu vederea ori, din contră, care au dus la destrămarea acestora, despre suferinţa copiilor care au fost martori tăcuţi la nefericirea părinţilor.
Perel (foto jos) a subliniat, printre altele, importanţa transformării prin care trece viaţa de cuplu în societăţile moderne, de la mariajul practic, în care era important statutul social şi financiar, iar sexul era o datorie, o obligaţie, pentru femei, la mariajul în care fericirea a devenit o necesitate, iar satisfacţia maritală s-a unit cu satisfacţia sexuală. 

Perel a precizat că primul pas spre ruperea cercului ruşinii sexuale este să schimbăm vocabularul pe care îl folosim când vorbim despre sex cu copiii sau cu partenerul de viaţă: să nu mai pedepsim prin cuvinte şi să nu mai refuzăm discuţia sinceră, fără reproşuri şi vinovăţie. Un alt pas necesar pentru a rupe acest cerc ar fi să identificăm cele mai puternice 3 convingeri pe care le avem despre sexualitate, pentru a realiza astfel de ce ne este jenă sau teamă, de ce nu putem să ne simţim împliniţi şi relaxaţi vorbind sau experimentând cu propria sexualitate.

Egoismul le poate elibera sexual pe femei

Vorbind despre ceea ce le împiedică pe femei să se bucure de sex în viaţa de cuplu şi să aibă parte de satisfacţie sexuală, respectiv de orgasm, Perel a reuşit să le surprindă pe româncele prezente la conferinţă vorbind despre aspectul benefic al egoismului, aşa cum se traduce el în această privinţă. 

Femeile nu se bucură de ceea ce simt în timpul sexului pentru că percep adesea actul ca pe o obligaţie care o va ajuta să-şi păstreze bărbatul. Totuşi, într-o relaţie modernă, bărbatul nu mai vrea sex din milă, din obligaţie, ci doreşte o parteneră prezentă şi implicată în actul sexual. Nimic nu excită mai mult un bărbat decât o femeie prezentă, care îl doreşte, altfel este doar un prădător, după cum a punctat psihoterapeutul belgian. 

În această idee, preludiul nu trebuie să înceapă cu trei minute înainte de actul sexual propriu zis, ci din clipa în care s-a încheiat o partidă de sex. Pentru că tensiunea sexuală trebuie construită pas cu pas, prin gesturi de curtare, în permanenţă. 

Nici măcar ceea ce numim sex spontan nu este atât de spontan pe cât ne imaginăm. Nu există un buton pentru sex spontan. Totul este anticipat în mintea noastră, inuitm lucruri despre ce ne-am dorim, ne imaginăm ceea ce se va întâmpla, creăm aşteptări la nivel psihologic, a explicat Perel.

Deşi pare paradoxal, femeile reuşesc să se elibereze cu adevărat din punct de vedere sexual şi să se simtă plăcerea sexuală atunci când nu-i mai pun înainte pe ceilalţi: trebuie să am orgasm pentru ca el să fie fericit, trebuie să fac sex într-un anumit fel pentru că lui îi place aşa, trebuie să fac sex chiar dacă nu mă simt în stare pentru că altfel îl dezamăgesc, pentru că altfel mă va înşela. 

„Femeile au nevoie de o doză de narcisism, să simtă că sunt cele mai importante pentru cel căruia li se oferă, că sunt unice, pentru a se simţi bine atunci când fac sex. Să simtă că sunt dorite şi pentru cine sunt, nu doar pentru sex”, după cum a punctat Perel. Aceasta este o formă de egoism pozitiv, care însă le face pe cele mai multe să se simtă vinovate, pentru că femeile au fost dintotdeauna educate să aibă mai întâi grijă de ceilalţi şi abia după aceea de propria persoană, de propriile sentimente.

„Trebuie să încetaţi să mai mimaţi orgasmul!”, le-a spus Perel româncelor prezente la conferinţă, avertizându-le că orgasmul nu este ceva ce pot controla şi că astfel nu fac decât să-şi trădeze partenerii de viaţă, să ţeasă o reţea de minciuni dăunătoare pe toate planurile. „Pentru că cel mai mare dar pe care îl puteţi face copiilor voştri este să aveţi o relaţie de cuplu împlinită”, a subliniat Perel importanţa sexualităţii în toate aspectele vieţii.

”Când ai încredere în tine, plăcerea poate să devină prioritară”

Dincolo de această doză de egoism care potenţează plăcerea sexuală, un alt detaliu esenţial se referă la stima de sine, la cât de bine ne simţim în propria piele, la cât de bine ne descurcăm în alte zone ale vieţii, cum este şi cea profesională.

„Atunci când te simţi bine, vibrant, activ, când ai încredere în tine, plăcerea poate să devină prioritară. Încrederea în sine este cea care ne face să nu mai avem nevoie disperată de altcineva pentru a ne simţi stăpâni pe noi, să nu mai simţim că trebuie să merităm să fim doriţi, ci că merităm să fim doriţi şi că facem sex pentru noi, nu doar pentru alţii. Suntem atraşi de parteneri atunci când aceştia sunt încrezători, la fel cum ne simţim atraşi mai mult de partenerul de cuplu când nu este lângă noi în permanenţă, pentru că atunci pot să mă reconectez cu imaginaţia mea erotică şi să-mi construiesc fantezii în care îl implic. La fel de stimulaţi suntem atunci când avem acel dram de nesiguranţă în relaţie, de gelozie, când nu devenim mult prea siguri că partenerul ne aparţine, când vedem că şi alte persoane sunt interesate sau atrase de el/ea”, a spus Perel.

Mariajul din ziua de azi nu mai urmează neapărat linia până când moartea ne va despărţi, ci până când dragostea va muri. Iar faptul că experimentăm permanent ideea pierderii partenerului, că nu mai avem un fel de garanţie a acestei uniuni, pune mai multă presiune pe relaţia de cuplu. Este un lucru bun pentru că ne obligă, într-un fel, să fim mai atenţi şi mai interesaţi de relaţia de cuplu, dar şi riscant pentru că avem tendinţa să şi renunţăm mai repede la ea”, a prezentat psihoterapeutul belgian cele două tăişuri ale dinamicii în cuplul modern.

În cadrul conferinţei „Umbrele Intimităţii” a fost relansată la Curtea Veche Publishing cartea “Inteligenţa Erotică” de Esther Perel, având o nouă copertă, concepută special cu ocazia vizitei autoarei în România.