Relaţiile la distanţă au parte de mai multă intimitate emoţională şi romantism

Teoria predominantă este că distanţa reuşeşte să împiedice relaţiile romantice să evolueze şi că apropierea fizică faţă de partener este singurul drum către fericirea în cuplu. Studii noi contrazic teoria prin simplul fapt că absenţa partenerului nu face decât să crească afecţiunea faţă de celălalt, iar cuplurile care nu locuiesc împreună au interacţiuni mult mai semnificative.

Femeile şi bărbaţii implicaţi în relaţii la distanţă sunt mult mai dispuşi să împărtăşească gândurile şi sentimentele decât cei care locuiesc împreună. Au chiar tendinţa de a-şi idealiza partenerul, ceea ce duce la o apreciere mai mare a intimităţii.

„Dacă distanţa devine inevitabilă, iar cei doi nu pot avea aceleaşi coordonate geografice, nu trebuie să dispere. Vor fi mult mai capabili să comunice tot ce ţine de intimitatea cuplului”, a spus Crystal Jiang, profesor la Universitatea din Honk Kong.

Jiang şi cercetători de la Universitatea Cornell au intervievat 63 de cupluri, dintre care jumătate implicaţi în relaţii la distanţă. În medie, majoritatea relaţiilor durau de doi ani, timp în care au fost petrecute în jur de 17 luni la distanţă.

Cuplurile care locuiau la distanţă aveau mai puţine interacţiuni zilnice, dar acele momente petrecute împreună durau mai mult şi erau semnificative, unde fiecare dintre parteneri dezvăluia cât mai multe despre el.

Psiohoterapeutul Rachel Sussman susţine că natura relaţii de la distanţă s-a schimbat dramatical, datorită tehnologiei video care permite oamenilor să se vadă online, indiferent de zona în care se află.

Potrivit unor cifre, trei milioane de americani trăiesc la distanţă faţă de partenerul lor, din diferite motive.
Dar Sussman nu crede toată povestea. Factorul „singurătate” sau alt stres care apare atunci când partenerii se află la distanţă nu-şi găsesc rezolvarea în soluţiile tehnologice.