O ciupercă exotică induce pe loc orgasmul în cazul femeilor: unde creşte şi cum arată „ciuperca orgasmului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

O specie rară de ciupercă are un efect excitant extrem de puternic asupra sistemului nervos feminin. Simpla inhalare a mirosului emanat de această specie de fungi are capacitatea de a induce orgasmul unei femei, iar un studiu a confirmat acest lucru.

Efectele orgasmice ale ciupercii cunoscute sub numele Dictyophora au fost pomenite pentru prima dată în „The International Journal of Medicinal Mushrooms“, în 2001, informaţiile fiind reconfirmate în publicaţia IFL Science, în urma unei cercetărie derulate în acest sens.

Astfel, în funcţie de cantitatea de substanţă emanată de Dictyophora la care au fost expuse femeile care au participat la experiment, jumătate din acestea au avut orgasm aproape instantaneu, în vreme ce la cantităţi reduse au prezentat reacţii specifice excitării sexuale, precum creşterea tensiunii şi intensificarea bătăilor inimii. În cazul bărbaţilor, rezultatele nu au fost similare, aceştia considerâd doar că mirosul emanat de ciupercă este dezgustător.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că ciuperca emană o substanţă ai cărei compuşi asemnănători cu hormonii umani acţionează asupra sistemului nervos feminin la fel ca neurotransmiţătorii eliberaţi în timpul activităţii sexuale. 

Planta creşte într-o zonă vulcanică din Hawaii, dar este cunoscută şi în alte părţi ale lumii datorită proprietăţilor sale aparte. Face parte din familia Phallus indusiatus, denumirea dată de forma sa falică, ce aduce aminte de organul sexual masculin. 

Tipul de ciupercă este folosit în medicina tradiţională din Asia de Est din cele mai vechi timpuri, fiind considerat un afrodiziac puternic şi o delicatesă dificil de procurat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică