Motivul pentru care un psiholog crede că 16 ani este vârsta la care tinerii ar trebui să aibă propriul smartphone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii au mult prea devreme acces la tehnologie şi această libertate le face rău, afirmă unul dintre ce mai mai respectaţi experţi americani în comportamentul şcolar, Tom Bennett. Acesta consideră că tinerii ar trebui să deţină un smartphone abia de la vârsta de 16 ani.

Guvernul american va desfăşura o cercetare de amploare asupra modului în care utilizarea telefoanelor inteligente afectează comportamentul elevilor în cadrul instituţiilor de învăţământ. Iar expertul american în comportament şcolar, Tom Bennett, este cel care va conduce această cercetare. În opinia acestuia, accesul la tehnologie are un impact negativ asupra tinerilor, efecte pe care încă nu reuşim să le conştientizăm pe deplin.

Tocmai de aceea, profesorii, dincolo de părinţi, nu ar trebui să le permită să folosească un smartphone înainte să împlinească vârsta de 16 ani, a explicat Tom Bennett, citat de publicaţia „The Independent“. Cu toate că accesul la tehnologie se poate dovedi folositor în acumularea de cunoştiinţe, tot mai mulţi profesori se plâng că elevii nu se mai concentrează la oră din cauza gadgeturilor pe care le aduc la şcoală.

Şcolarii încep să vină la ore cu tablete şi telefoane inteligente încă din clasa a I-a sau a II-a, tocmai de aceea se doreşte aprofundarea modului în care tehnologia se răsfrânge în mod negativ asupra comportamentului şcolar şi a procesului de învăţare.

Consider că folosirea tabletelor şi a telefoanelor inteligente la şcoală reprezintă o tentaţie enormă pentru elevi. Nu spun că ar trebui interzise cu desăvârşire, dar cred că şcolile ar trebui să acorde o importanţă deosebită modului în care ar trebui folosite. Cred că nu ar trebui permise decât dacă profesorii consideră că ar putea fi de folos la desfăşurarea cursurilor. Părinţii mă întreabă de la ce vârstă ar trebui să le cumpere copiilor un smartphone sau o tabletă. Eu le răspund să facă asta atunci când se vor simţi împăcaţi cu ideea că micuţii lor vor avea acces la pornografie online, pentru că acolo îi va conduce curiozitatea cât de curând. Pornografia este nocivă atunci când nu avem capacitatea de a filtra corect informaţia pe care o vedem. Părerea mea este că tinerii nu ar trebui să aibă un smartphone înainte să împlinească 16 ani, dacă nu sunt supravegheaţi de un adult, a punctat expertul în comportament şcolar, Tom Bennett. 

Acesta a precizat că atâta timp cât părinţii încearcă să le limiteze copiilor accesul la site-uri porno atunci când folosesc un computer de acasă, şi profesorii ar trebui să ia măsuri prin care să împiedice acelaşi lucru în spaţiul insituţiilor de învăţământ, mai ales că în şcoli apare fenomenul de hărţuire între elevi, inclusiv de hărţuire online. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”