Mama care şi-a ucis copilul cu lapte de la sân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din statul american Carolina de Sud a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru că şi-a ucis fetiţa în vârstă de numai şase săptămâni hrănind-o cu lapte de la sân.

Mama ucigaşă, fosta asistentă medicală Stephanie Greene, este dependentă de morfină şi micuţa a primit o supradoză fatală pentru că substanţa a trecut în laptele matern. Femeia a fost trimisă 20 de ani după gratii după ce fiica sa a murit la data de 13 noiembrie 2010 din cauza problemelor respiratorii. Ulterior, un raport toxicologic al autopsiei bebeluşului a arătat că acesta avea în corp o doză de morfină care ar fi fost letală chiar şi pentru un adult.

Procurorul Barry Barnette a declarat că femeia în vârstă de 39 de ani ştia că medicamentele pe timpul sarcinii şi alăptării pot fi periculoase pentru copil, aşa că a obţinut reţeta pentru medicamente în mod fraudulos, ascunzându-şi sarcina de medici. De altfel, Green şi-a pierdut dreptul de a profesa ca asistentă medicală în 2004, din cauza încercării de a lua medicamente din spital în mod ilegal.

Rauch Wise, avocatul lui Greene a încercat să-i găsească circumstanţe atenuante, precizând că femeia încerca să scape de durerile insuportabile pe care le avea din cauza unui accident rutier în care fusese implicată în urmă cu mai bine de zece ani. Singura vina a femeii, a susţinut Wise, ar fi fost că s-a bazat pe judecata proprie şi pe cercetarea medicală pe care a făcut-o singură, pe internet, în loc să ţină cont de sfaturile medicilor. Aceasta, adaugă el, este încă copleşită de durerea provocată de pierderea copilului său.
 

Atât procurorul, cât şi reprezentatul lui Greene în instanţă au ajuns la concluzia că nicio mamă nu a fost vreodată acuzată în istoria Statelor Unite că şi-ar fi ucis copilul cu o substanţă transmisă prin lapte mamar. Rauch Wise a susţinut, chiar, că acuzarea nu a putut dovedi cum bebeluşul a ajuns să ingereze o cantitate atât de mare de morfină. 
 

Soţul femeii a refuzat să dea vreo declaraţie, însă Wise a spus că bărbatul îşi susţine soţia şi că este devastat de vestea că îl va creşte singur pe celălalt copil al lor, un băiat în vârstă de şapte ani.

Sarcina femeii din 2010 nu a fost planificată, însă, conform avocatului, atât Greene, cât şi soţul său au fost fericiţi la aflarea veştii că familia lor va mai căpăta un membru. Alexis s-a născut sănătoasă, iar mama sa a ales să o alăpteze, însă 46 de zile mai târziu, Greene a sunat medicii, anunţând că fetiţa este inconştientă. Din înregistrarea apelului din acea zi pare că femeia era uşor confuză, fapt care a influenţat decizia juraţilor, care nu au condamnat-o la închisoare pe viaţă. Persoanele care au ajuns la faţa locului şi au investigat cazul au declarat că pe noptiera femeii se aflau numeroase flacoane de pastile la care ar fi putut ajunge şi fiul cuplului, în vârstă de patru ani la acea vreme.

Greene va sta după gratii cel puţin 16 ani, înainte de a avea dreptul să fie pusă în libertate pentru o perioadă de probă.


Citeşte şi:

10 motive greşite pentru care părinţii nu-şi învaţă copiii cum să se ferească de abuzurile sexuale

10 abilităţi pe care copilul tău trebuie să le aibă înainte să meargă la grădiniţă

VIDEO FOTO Cum a devenit erou un băieţel de numai 2 ani

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată