Lenjeria intimă cu vibraţii care poate fi controlată de partener

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lenjeria Blue Motion este dotată cu vibraţii ce poate fi controlate prin smartphone FOTO Getty Images

În cadrul târgului de tehnologie CES 2014, din Las Vegas, a fost lansată lenjeria intimă inteligentă, ca urmare a tendinţei tehnologice care vrea să schimbe până şi cele mai banale lucruri.

OhMiBod, compania producătoare de jucării erotice, a prezentat noua sa invenţie: bikini cu vibraţii care pot fi controlaţi de partener, cu ajutorul unor aplicaţii pe smartphone.

Pentru preţul de 129 de dolari, piesa BlueMotion Massager vrea să le ajute pe femei să se simtă bine, indiferent dacă sunt singure sau într-o relaţie.

„Este o metodă amuzantă de a controla vibraţiile fără ca altcineva să ştie ce faci, pentru că «telecomanda» se află în telefonul tău”, a spus Brian Dunham, fondatorul companiei  OhMiBod, pentru mashable.com. 

„Tehnologia poate îndepărta cuplurile, dar noi am vrut să gândim o piesă care să-i aducă din nou împreună, chiar şi dacă nu sunt unul lângă celălalt”, a explicat acesta.

Dunham spune că ideea i-a venit lui şi soţiei sale, Suki, când au realizat că petrec prea mult timp cu smartphone-urile, motiv pentru care neglijau momentele de intimitate ale cuplului. 

Compania pe care cei doi o conduc deţine o serie de produse high-tech, inclusiv un vibrator care funcţionează după ritmul muzicii preferate, aşa că un produs care avea să combine tehnologia şi moda nu avea cum să fie prea departe.

Vibratorul inserat în bikini are un cip de bluetooth, chiar în partea frontală. Motoraşul acestuia reacţionează la comenzile venite din telefon şi include un accelerometru, touch screen şi control de volum. Aplicaţia funcţionează doar în perimetrul bluetooth-ului activat.

„Încercăm să găsim o soluţie pentru distanţe mai mari, undeva prin vară ar trebui să terminăm”, a spus Dunham.

Lenjeria BlueMotion poate înregistra sunetele de pe fundal timp de 60 de secunde, ceea ce înseamnă că porţiuni muzicale sau propoziţii rostite de partener pot derula în timp ce vibrează.

„Funcţia de înregistrare face loc creativităţii, transformă experienţa în ceva extrem de personal”, a spus acesta.

Produsul va fi lansat pe piaţă în martie şi va exista într-o singură mărime universală. 

Citeşte şi:

Personalităţile istorice şi contribuţiile lor la istoria sexului

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii