INTERVIU VIDEO „Psihoterapeutul părinţilor“ a lansat o carte de inteligenţă emoţională cu desene inspirate din farfuriile tradiţionale româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un psihoterapeut român a lansat cartea de colorat pentru copii şi părinţi „33 de vitamine emoţionale“, ale cărei desene sunt inspirate din picturi de pe farfuriile tradiţionale româneşti, adaptate din punct de vedere psihologic. Lucrarea conţine 33 de mandale, fiecare fiind însoţită de câte un mesaj la care trebuie reflectat în timpul activităţii de colorat.

După ce a fost contactată în urmă cu aproximativ un an de ziarul „Adevărul“ pentru un interviu privind beneficiile coloratului în rândul adulţilor, psihoterapeutul Mirela Horumba şi-a stabilit ca proiect de viitor lansarea unei cărţi de colorat pentru adulţi şi copii. Desenele sunt inspirate din modelele de pe farfuriile tradiţionale româneşti, interpretate din punct de vedere psihologic.

„M-aţi contactat de la Adevărul şi mi-aţi propus să scriu despre beneficiile coloratului în urmă cu aproximativ un an. Am trimis răspunsurile şi m-am întrebat de ce nu aş putea să fac eu o carte de colorat. A fost o sămânţă pe care am plantat-o, după care m-am trezit că ajung în piaţă în zona cu farfurii tradiţionale româneşti. Am cerut voie să fotografiez farfuriile şi m-am gândit cum aş putea eu să fructific frumuseţea acestor bijuterii - sursele noastre de identitate - şi mi-am amintit de proiectul cărţii de colorat.“

Pentru că nu a găsit niciun colaborator care să înţeleagă ce îşi doreşte cu adevărat, psihoterapeutul s-a hotărât să deseneze singură mandale.

Mi-am cumpărat creione, gume de şters şi tot ce aveam nevoie să-mi creez un spaţiu propice, şi aşa au început să apară «farfuriile psihologice»

Cartea se numeşte „33 de vitamine emoţionale“, mandalele fiind însoţite şi de câte o întrebare la care fiecare trebuie să reflecteze în timp ce colorează. „M-am gândit că este un moment foarte bun în care putem să conectăm partea noastră de relaxare cu partea de inteligenţă emoţională. Ghidată oarecum de zona de terapie sistemică de familie, am extras câteva informaţii fundamentale pe care le-am tradus într-un limbaj simplu al unor întrebări cu sens“, a spus psihoterapeutul.

 Avem foarte puţin timp la dispoziţie pe care îl putem petrece alături de copiii noştri, iar cartea vine în sprijinul părinţilor tocmai în ideea de a petrece timp de calitate. Important este să ne lăsăm în bucuria de a face anumite experienţe, a creea anumite amintiri plăcute, pentru a ne da voie să fim mai umani, mai calzi, mai empatici, cu chef de viaţă - că prea o luăm uneori prea în serios

Conform psihoterapeutului, la nivelul psihicului, în momentul în care colorăm avem parte de mai multe procese. Printre acestea se numără şi cel de producere a unor unde pe care noi le resimţim ca pe o starea de relaxare. În momentul în care apar acele unde, organismul nostru ştie că este într-o zonă în care se relaxează. Astfel, grijile şi anxietăţiel dispar, eşti prezent «aici şi acum», eşti conectat cu tine. „În momentul în care colorezi şi te conectezi cu prezentul, e ca şi cum te conectezi cu copilul tău interior, şi o să vezi că este exact starea de flow de care vorbesc anumiţi psihologi consacraţi“.

Mirela Horumba este psiholog, consilier autonom şi psihoterapeut, având numeroase certificări printre care art-terapie, inteligenţă emoţională şi rezistenţă la schimbare, managementul stresului, programare neurolingvistică sau terapie sistemică de familie.

Mirela Horumba - „Psihoterapeutul părinţilor“

Mirela Horumba este fondatorul programului „Părinţii Schimbării“ şi prezintă emisiunea „Carte pentru părinţi isteţi“ la radio Itsy Bitsy, de aici şi denumirea de „psihoterapeutul părinţilor“.

Cartea „33 de vitamine emoţionale“ poate fi comandată de aici

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos