Este persoana potrivită pentru tine? Cea mai cunoscută expertă în relaţii dezvăluie întrebarea care te ajută să-ţi dai seama dacă ţi-ai găsit „alesul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii se schimbă aproape radical atunci când se îndrăgostesc, uneori în bine, alteori în rău. FOTO Arhivă Adevărul

După o serie de relaţii ratate, multe persoane îşi pierd încrederea în dragoste şi au o percepţie deformată despre „persoana potrivită”, fiind gata să se mulţumească cu oricine le iese în cale. Tracey Cox, specialistă în relaţii, dezvăluie întrebarea care te va ajuta să-ţi dai seama dacă l-ai întâlnit sau nu pe cel care te va face fericită pentru tot restul vieţii.

Oricine a fost dezamăgit în dragoste cel puţin o dată ştie că o astfel de experienţă îţi poate distruge încrederea în viitoarele relaţii. Din cauza acestor eşecuri, unele persoane tind să facă alegeri greşite când vine vorba de viitorii parteneri. În ajutorul lor sare specialista britanică în relaţii Tracey Cox, care spune că o singură întrebare pe care o adresezi propriei persoane îţi poate dezvălui dacă cel cu care ai o relaţie este potrivit pentru tine: 

„Dacă ar trebui să mă transform în altcineva pentru el, aş vrea să fiu persoana asta sau aş prefera să alerg doi kilometri?”

Acest mod eficient de a determina dacă o relaţie este suficient de serioasă a fost validat şi de oamenii de ştiinţă. Ultimele cercetări au demonstrat că oamenii se schimbă aproape radical atunci când se îndrăgostesc, uneori în bine, alteori în rău. Deşi unii cred că au personalităţi foarte puternice şi că nu pot fi influenţaţi de ceilalţi, studiile au demonstrat că o relaţie ne marchează puternic personalităţile, obiceiurile şi atitudinile. 

Ne lăsăm afectaţi profund de cei pe care îi iubim şi în timp ne schimbăm aproape radical din cauza lor, aşa că trebuie să îl analizăm atent pe cel de lângă noi pentru a ne asigura că are calităţi şi trăsături pe care le admirăm, specifică Tracey Cox. 

De obicei, persoanele care se schimbă foarte mult într-o relaţie sunt cele cu o stimă de sine scăzută, care se tem că dacă nu se schimbă vor fi părăsite. Deşi o relaţie ne poate schimba în bine, transformându-ne în persoane mai fericite, încrezătoare şi altruiste, acest lucru depinde mult de caracterul celui cu care convieţuim. 

„De exemplu, dacă persoana cu care avem o relaţie este dramatică şi volatilă, există şanse mari ca şi noi să ne transformăm în persoane instabile”, a mai precizat Cox. În plus, pe lângă faptul că suntem predispuşi la a prelua obiceiurile fizice ale partenerului, precum consumul de produselor nesănătoase sau un program nesănătos de somn, şi obiceiurile emoţionale sunt molipsitoare. Un studiu realizat la Colegiul Ursinus din SUA a demonstrat că dacă unul din parteneri este o fire suspicioasă, şi celălalt devine mai puţin încrezător. De asemenea, dacă unul nu este o persoană sociabilă, şi celălalt partener îşi pierde interesul faţă de relaţiile interumane.

Pentru o evaluare mai aprofundată a relaţiei, Tracey Cox a pus la punct un set de 12 întrebări referitoare la diferite aspecte importante într-un cuplu. 

Răspunde afirmativ la cel puţin opt sau nouă întrebări pentru a determina dacă partenerul tău este potrivit pentru tine:

1. Partenerul tău te susţine atunci când îţi faci planuri noi?

2. Familia ta şi prietenii tăi îl plac?

3. Familia ta şi prietenii tăi sunt de părere că are o influenţă bună asupra ta?

4. Spune „mulţumesc” atunci când faci ceva pentru el?

5. Iartă fără să poarte pică?

6. Simţi că poţi fi tu în preajma lui şi că te place aşa cum eşti?

7. Se autoevaluează corect?

8. Îl admiri?

9. Acordă atenţie altor persoane pe care le consideră atractive?

10. Te simţi mândră când povesteşti altcuiva despre el?

11. Îi place să fie într-o relaţie sau angajamentele îl fac să se simtă sufocat?

12. Se deschide în faţa ta şi îţi spune ce simte?

Mai multe pentru tine:
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
SUA adaptează arme hipersonice pentru lansatoare mobile. Ce înseamnă pentru securitatea globală
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Comisarul european pentru economie, vizită timp de două zile în România. Cu cine are întâlniri programate
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”