E bine sau nu să dăm exemple de comportament copiilor?

Multora dintre noi ni s-a făcut educaţie, când eram copii, cu exemple. Cărţile de poveşti erau pline de pilde. Binele şi Răul erau foarte bine reprezentate prin metafore astfel încât noi, copiii educaţi, să ne dăm seama de ele şi să ne responsabilizăm alegerile.

Şi întotdeauna eroul pozitiv ieşea învingător, pentru ca noi să nu prindem drag tocmai de personajul negativ şi să începem să-i copiem comportamentul.

Educaţie prin puterea exemplului părinţilor

Acelaşi lucru îl facem acum şi noi cu copiii noştri. Le dăm exemple, astfel încât ei să poată discerne mai târziu. Şi începem cu noi înşine. Încercăm, ne străduim cât de mult putem astfel încât copiii noştri să înveţe de la noi. Ştim cu toţii, copiii fac ceea ce văd.

Vrei să-ţi înveţi copilul să seteze obiective? Setează-ţi întâi tu obiective în viaţa de zi cu zi şi, mai devreme sau mai târziu, copilul va prelua modelul de la tine. Fă mişcare în fiecare zi, copilul va face şi el mişcare. Mănâncă sănătos şi copilul se va obişnui să mănânce şi el sănătos. Şi lista exemplelor poate continua. 

Dacă însă îi spui să stea calm când tu însuţi eşti agitat sau îl pui să citească atunci când tu toată ziua te uiţi la televizor şi n-ai pus niciodată mâna pe o carte în faţa copilului, îi vei transmite copilului mesaje confuze. Îi va fi greu să te creadă şi să înţeleagă lecţia pe care vrei să i-o transmiţi. 

Dăm sau nu exemple pozitive sau negative celor din jur? Dacă psihologii sunt de acord cu puterea exemplului părintesc, lucrurile sunt împărţite în ceea ce priveşte celelalte persoane din jur, cunoscute sau nu.

Citiţi continuarea articolului pe sfatulparintelui.ro.