După 2.000 de ani, prostituatele continuă să lucreze la Pompei: femeile, printre care şi o româncă, au înlocuit lupanarele cu străzile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Pompei funcţionau multe bordeluri, iar prostituţia era legală în Roma antică/FOTO suite.io

După 2.000 de ani de la construirea faimoaselor bordeluri din oraşul Pompei, cea mai veche meserie din lume continuă să fie practicată aici. În doar câteva săptămâni, poliţiştii de la brigada de moravuri au dat amenzi de peste 200.000 de euro prostituatelor găsite pe străzi şi clienţilor acestora.

Deranjaţi că multe prostituate îşi fac veacul în apropiere de zona arheologică din Pompei, unde vin zilnic turişti din întreaga lume, autorităţile italiene au cerut organizarea unor razii. Astfel, au fost găsite aproximativ 30 de prostituate care lucrau aici, printre acestea numărându-se inclusiv transsexuali, scrie The Independent. Fiecare prostituată a fost amendată de cel puţin şase ori în doar 15 zile.

Femeile de moravuri uşoare sunt atrase de Pompei din cele mai vechi timpuri. Aici era cândva unul dintre cele mai luxoase oraşe romane, unde negustorii bogaţi şi aristocraţii aveau case de vacanţă şi îmbinau afacerile cu plăcerea. Bordelurile antice din Pompei, decorate explicit cu fresce deocheate, atrag anual milioane de vizitatori. Localitatea a fost distrusă în urma erupţiei vulcanului Vezuviu, în anul 79, fiind acoperită de lavă şi cenuşă.

Arta erotică este prezentă şi în mai multe vile din Pompei. În anul 2006 a fost redeschis pentru turişti anticul Lupanar, cel mai extravagant bordel din Pompei, termen care provine de la cuvântul latin „lupa”, care însemna prostituată. Desigur, turiştii nu pot beneficia de serviciile sexuale care erau oferite cândva aici, dar pot vedea cum arăta această clădire şi care erau cele mai solicitate poziţii sexuale, acestea fiind prezentate în frescele care decorează pereţii.

Formulă pentru agăţat clienţii

După 2.000 de ani de la construirea Lupanarului, prostituatele nu mai beneficiază de protecţia pe care o aveau atunci. Meseria lor este considerată ilegală. Politiştii au interzis accesul în zonă pentru 12 prostituate prinse aici, iar o alta a fost chiar arestată, după ce a fost surprinsă în flagrant cu un client.

Aceste măsuri nu le sperie însă pe femeile care practică cea mai veche meserie din lume. O prostituată din România, Liliana, a încălcat deja de 82 de ori ordinul de interdicţie primit de la poliţie şi continuă să lucreze la Pompei.

Prostituatele lucrează în apropiere de situl arheologic şi de gară. Unele stau chiar la un supermarket, iar atunci când văd un potenţial client îl abordează cu clasica formulă: „Ai cumva un foc?” Dacă bărbatul răspunde afirmativ, atunci începe negocierea pentru stabilirea tarifului. Preţurile variză între 30 şi 100 de euro, dar nu includ şi cazarea la un hotel din zonă.

Primarul Nando Uliano a refuzat să organizeze  la Pompei „o zonă de prostituţie controlată”, aşa cum propusese în luna februarie fostul primar al Romei, Ignazio Marino. Mulţi oficiali italieni consideră însă că ar fi bine să se găsească o variantă de a controla această activitate.

De exemplu, unele străzi să fie recunoscute ca locuri unde lucrează prostituatele, iar munca acestora să fie supravegheată de autorităţi, ca să nu aibă loc abuzuri sau trafic de persoane. Din păcate, multe femei din Africa sau Europa de Est ajung aici aduse de traficanţii de carne vie şi sunt obligate să se prostitueze.

Sunt şi oficiali care se opun însă acestor reglementari, ei fiind susţinuţi şi de Biserica Catolică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie