De ce sunt copiii mai obraznici acasă decât la grădiniţă sau la şcoală: cu ce greşesc părinţii şi ce pot face ca să-i calmeze pe cei mici

Mulţi părinţi se plâng că odraslele lor se transformă din drăcuşorii care sunt acasă, în famile, în adevăraţi îngeraşi atunci când merg la grădiniţă, la şcoală, unde ei nu sunt prezenţi. Un terapeut în educaţia copiilor explică de ce reacţionează cei mici în mod agresiv atunci când sunt în preajma părinţilor şi ce putem face pentru a-i calma.

Schimbarea de comportament a copiilor se datorează, potrivit terapeutului şi expertului american în parenting Susan Stiffelman, faptului că în anii copilăriei creierul micuţilor este în continuă dezvoltare. Acest proces determină comportamentul acestora, care se schimbă în funcţie de mediul în care se află. 

Cortexul prefrontal este zona din creier, aflată în spatele frunţii, care îndeplineşte mai multe funcţii, printre care controlul impulsurilor şi reacţiile inhibitorii. Când un copil are, de exemplu, stări de anxietate, este îngrijorat că va fi tras la răspundere sau, din contră, aşteaptă un semn de aprobare, această parte a creierului este foarte activă, determinându-l să se comporte normal.

Pe de altă parte, odată ce micuţul este acasă, unde se simte relaxat şi în siguranţă, mecanismul cortexului prefrontal, care ţine sub control răbufnirile, nu mai funcţionează la fel de bine, astfel că acesta se comportă exact aşa cum simte, fără reţineri. Cu alte cuvinte, este posibil ca dacă cel mic se simte frustrat când este la şcoală sau acasă la un prieten, cortexul său prefrontal să nu îi permită să se manifeste exploziv, potrivit publicaţiei americane „Psychology Today”. Pe de altă parte, când ajunge acasă, stresul acumulat pe parcursul zilei îl va face să răbufnească.

Cum „navigăm” împreună spre ape mai calme

Când un copil suferă, există două posibile scenarii: fie se adaptează, fie devine agresiv. În cel de-al doilea caz, când copiii sunt foarte supăraţi, explicaţiile raţionale şi sfaturile nu sunt cele mai recomandate strategii. De fapt, aceste comportamente le vor alimenta frustrările, pentru că sunt mult prea agitaţi pentru a putea procesa informaţia. 

De aceea, copiii devin mult mai furioşi atunci când încercăm să le explicăm că nu pot obţine ce îşi doresc. Îi inundăm cu cuvinte când ei se îneacă în sentimente, spune Stiffelman.

În schimb, un copil frustrat are nevoie să simtă că este „căpitanul vaporului”. Noi, ca părinţi, trebuie să le arătăm că nu ne temem de sentimentele puternice pe care le simt ei. Trebuie să îi convingem că suntem capabili să îi ajutăm să navigheze propriul vas chiar şi prin apele tulburi ale sentimentelor amestecate, explică terapeuta. 

„Am descoperit că atunci când părinţii îşi ajută copiii să accepte acele sentimente negative, de tristeţe sau dezamăgire, micuţii trec de la agresiune la acceptare. În loc să încercaţi să le rezolvaţi problemele sau să le explicaţi să le înţeleagă, ajutaţi-i să îşi simtă tristeţea şi lacrimile. Şi arătaţi-le că îi iubiţi şi că îi veţi ajuta să treacă peste furtuni”, a mai spus aceasta.