De ce râde bebeluşul tău?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul râs al copilului este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa unui părinte. „Când copiii mei au râs, pe rând, pentru prima dată, am simţit că mă nasc din nou”, scrie bloggerul Nicholas Day pentru slate.com. Dar primul râs aduce după sine o serie de întrebări: cum ştie că este amuzant? De unde ştie el ce înseamnă amuzant? Am ceva în dinţi?

Umorul a fost conceptualizat ca un produs al unui nivel intelectual ridicat, nivel la care bebeluşii nu au acces. Dar asta ridică o altă problemă: de ce nu explică nimeni motivul pentru care bebeluşii continuă să râdă?

Se pare că râd la tine şi cu tine. Delimitând umorul la o abordare structurală şi analitică, suntem privaţi de înţelegerea bebeluşilor: ei nu înţeleg gluma, dar pot împărtăşi şi participa la gloria amuzamentului. Râsul la copii este un act interpersonal, intrisec social, aşa cum demontra Vasudevi Reddy, psiholog la Universitatea Portsmouth din Anglia.

Râsul lor are aceleaşi caracteristici cu râsul adulţilor. Ca şi noi, râd la lucruri diferite, în multe feluri, dar de cele mai multe ori, râd în acelaşi fel la aceleaşi lucruri. „Când râde un bebeluş la noi în casă, aproape că ştiu de ce râde. Asta spun toţi părinţii”, spune Reddy.

Primul râset, care apare undeva la 3, 4 luni, este zâmbetul care se întinde pe toată faţa şi care erupe în sunete. Prin contactul dintre părinte şi copil, cei mici învaţă la ce să râdă şi când să râdă. În documentaţia realizată pe mii de cazuri, Reddy a descoperit că sursa râsului este tocmai această interacţiune. Chiar şi când râd pentru că sunt gâdilaţi sau cineva se joacă cu burtica lor, bebeluşii râd datorită aceloraşi stimuli sociali.

La câteva luni după primul lui râs, bebeluşul tău va vrea să te facă pe tine să râzi „şi abia aşteaptă să poată să-ţi spună câteva bancuri”. După primele opt luni de viaţă, copiii încep să arate ceea ce Reddy numeşte „clowning” - încercarea explicită de a face pe cineva să râdă. Nu au o idee clară de la bun început, dar se prind pe parcurs că ceva este amuzant.

„Încep cu lucruri simple. Tu râzi pentru că el te stropeşte cu apă, aşa că el te va stropi şi mai mult. Iar lucrurile pe care ei le fac ca tu să râzi devin mai subtile, mai deştepte şi mai sofisticate”, spune Reddy.

În cartea sa, „How Infants Know Minds”, psihologul descrie povestea unei fetiţe de 11 luni, care imita faţa bunicii sale când sforăia. „Toată lumea de faţă a râs, aşa că a făcut-o din nou, şi din nou, şi din nou, în mod deliberat, aşteptând un răspuns”. „Amuzamentul există doar în relaţii”, este concluzia lui Reddy. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO