De ce greţurile matinale sunt un semn bun pentru femeile însărcinate?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO sheknows.co.uk

Greţurile matinale reprezintă una dintre cele mai întâlnite probleme cu care se confruntă gravidele, însă un studiu de amploare arată că, de fapt, indispoziţia cu pricina este un semn bun pentru viitoarele mămici.

Un nou studiu al britanicilor a scos la iveală faptul că femeile care au stări de greaţă în timpul sarcinii sunt predispuse într-o măsură mai mică la pierderi de sarcină decât cele care nu experimentează astfel de senzaţii. De asemenea, acestea vor avea mai puţine probleme la naştere, iar fătul se va dezvolta mai bine. Greţurile matinale, care afectează aproximativ 85% din viitoarele mămici, sunt cauzate de producerea în abundenţă de gonadotropină, un hormon eliberat de placentă mai ales în primele luni de sarcină. 

Cercetătorii, medici la un spital de copii din Toronto, au analizat zece studii separate, din cinci ţări diferite, efectuate între anii 1992 şi 2012 pe un eşantion total de 850.000 de femei însărcinate.

Potrivit descoperirilor, frecvenţa ridicată a greţurilor matinale a fost asociată cu un număr redus al sarcinilor pierdute sau naşterilor premature, riscul unei pierderi de sarcină fiind de trei ori mai mare în cazul femeilor care nu au avut greţuri matinale. 

De-a lungul timpului, viitoarele mămici au folosit fel şi fel de leacuri contra stărilor de greaţă, de la ceai de ghimbir, la vitamine şi antiacizi sau la pastile anti-greaţă, însă există studii care atestă faptul că nu există, de fapt, un remediu pentru a contracara aceste stări.

Noua cercetare a scos în faţă şi faptul că micuţii mamelor cu greţuri matinale, verificaţi de cercetători la câţiva ani de la naştere, s-au dovedit a avea un IQ mai mare decât cei ale căror mămici nu au experimentat stări de greaţă în timpul sarcinii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată