De ce este mai greu să rămânem căsătoriţi în ziua de azi decât în urmă cu 50 sau 100 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prezent, oamenii au aşteptări foarte mari de la partenerul de viaţă şi de aceea ajung să fie dezamăgiţi şi să sufere/FOTO Arhiva Adevărul

Un studiu realizat de cercetătorii americani arată că în ultmii ani căsniciile par să fie tot mai complicate, iar relaţiile dintre parteneri cad în două extreme: ori sunt foarte fericite, ori nefericite. O analiză foarte amplă, publicată în anul 2007, a demonstrat modul în care societatea actuală a schimbat căsnicia.

În prezent, oamenii au aşteptări mult mai mari de la partenerul de viaţă, de aceea de multe ori ajung să fie foarte nefericiţi, din moment ce aceste aşteptări nu sunt împlinite, spune Eli Finkel, profesor de psihologie socială la Universitatea Northwestern, unul dintre cei care a coordonat studiul.

Psihologii americani au împărţit tipul de căsnicii în trei modele diferite: mariajul instituţional (căsniciile care s-au format până în anul 1850), mariajul pentru companie (din 1851 până în 1965) şi mariajul de auto-exprimare (începând din anul 1965).

În trecut, oamenii nu se căsătoreau din dragoste, ci din motive pragmatice, pentru bunăstare şi siguranţă, iar partenerii aveau mare noroc dacă ajungeau să ţină cu adevărat unul la altul.

Acum însă, oamenii nu mai caută doar iubirea când se căsătoresc, ci vor să aibă un sentiment de împlinire personală alături de partener, care să-l ajute să devină un om mai bun. De aceea creşte şi numărul căsniciilor nefericite şi al divorţurilor. Dar, în cazurile în care partenerul poate împlini aşteptările celuilalt, căsniciile sunt fericite.

Din păcate, cuplurile de acum petrec mult mai puţin timp împreună: doar 26 de ore pe săptămână, faţă de 35 de ore, cum era în anul 1975, scrie Business Insider. Iar familiile care au şi copii petrec doar 9 ore împreună pe săptămână, în timp ce în 1975 petreceau 13 ore. Şi lipsa de timp duce la probleme de comunicare şi la necazuri în căsnicie, spun specialiştii.

Potrivit Hotnews, în anul 2013 în România una din cinci căsătorii s-a terminat prin divorţ, arată datele statistice. Durata medie a unei căsnicii în România este de 13,6 ani şi peste 65% din divorţuri au loc prin acordul părţilor.

 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”