De ce copiii iubesc să se joace „Cucubau!”
0Jocul universal, existent în toate limbile pământului, ajută la dezvoltarea copiilor, dar şi la depăşirea fricii lor atunci când nu sunt lângă mamă.
Indiferent că au crescut pe vremea serialului „Twin Peaks” sau acum 100 de ani, copiii din toate colţurile lumii au ajuns să se joace inocentul Cucubau, la un moment dat. Jocul fără reguli, care a devenit o practică de amuzament pentru cei mici, îi atrage pe aceştia păcălindu-i că ar avea puterea de a fi invizibili, potrivit unui studiu recent, citat de „Daily Mail”.
Oamenii de ştiinţă au ajuns la o concluzie menită să răspundă la întrebarea: de ce este acest joc atât de popular printre bebeluşi, indiferent de cultura din care provin. Cheia stă în flexibilitatea jocului, care poate fi adaptat în funcţie de vârsa copilului, spun aceştia, dar şi în faptul că îi ajută să se descurce cu anumite situaţii, precum lipsa mamei, chiar şi pentru scurt timp.
Psihologul elveţian Jean Piaget a numit acest principiu „permanenţa obiectului”, iar cercetări ulterioare au demonstrat că bebeluşii dezvoltă această tehnică în primii doi ani de viaţă.
O echipă de cercetători, condusă de James Russell de la Universitatea din Cambridge, crede că şarmul jocului constă în faptul că-i face pe cei mici să creadă că sunt invizibili.
Aceştia au efectuat un prim studiu printre copii de 3 şi 4 ani pentru a cerceta mai amănunţit.
Ochii celor mici au fost acoperiţi cu măşti şi au fost întrebaţi dacă mai pot fi văzuţi de cercetători. Majoritatea au răspuns că nu. Mulţi au mai crezut, de altfel, că cercetătorii nu pot vedea nici adulţii care poartă măşti peste ochi, ajungând la concluzia că cei mici cred că oricine are ochii acoperiţi şi nu poate vedea este invizibil pentru ceilalţi.
Preşedintele american Barack Obama se joacă Cucubau cu fiica unui angajat al Casei Albe
A urmat partea în care cercetătorii au vrut să descopere de ce copiii cred asta – datorită faptului că ei nu văd sau că cealaltă persoană nu le poate vedea ochii.
Celor mici le-au fost oferite o pereche de ochelari de protecţie cu lentile reflectorizante, prin care ei puteau vedea, fără a le fi văzuţi ochii, la rândul lor.
Numai 7 din 37 de copii au putut să înţeleagă faptul că deşi ei văd pe restul, restul nu le poate vedea ochii din cauza lentilelor. Dar din cei care au înţeles acest lucru, 6 credeau că sunt invizibili pentru că cercetătorii nu le vedeau ochii.
Când au fost rugaţi să explice cum anume devin invizibili doar prin acoperirea ochilor, mulţi dintre aceştia ştiau că restul corpului rămâne vizibil, sugerând o distincţie tipică copilăriei între corpul fizic şi eul conectat la privire.
Pentru a testa această teorie potrivit căreia copiii cred că pot fi văzuţi doar la contactul vizual direct, cercetătorii s-au uitat direct în ochii fiecărui copil, în timp ce aceştia erau rugaţi să se uite în altă parte. A urmat inversarea rolurilor, când copiii s-au uitat la cercetători când aceştia îşi fixau privirea în altă parte.
În fiecare caz, majoritatea copiilor aveau senzaţia că nu sunt văzuţi, cât timp nu sunt priviţi direct în ochi.
Într-un alt experiment, oamenii de ştiinţă Gerrod Parrott şi Henry Gleitman au condus o serie de studii pentru a afla secretul jocului.
„Rolul aşteptării în bucuria jocului la copii” a fost studiată prin studierea râsului, zâmbetului şi mişcărilor sprâncenei în timpului unui joc de Cucubau.
Echipa a organizat o serie de experimente, în care copiii erau păcăliţi de către adulţi, care tot apăreau în diferite locuri, iar în unele cazuri persoane diferite, după ce copiii îşi luau mâinile de la ochi.
„Bebeluşii au zâmbit mai puţin dacă persoana respectivă se schimba. Cei mai mici de 6 luni aveau deja anumite aşteptări în privinţa identităţii şi a locului în care trebuia să apară persoana respectivă. Această conformare la aşteptările lor creşte bucuria jocului, iar copiii de vârste mici nu se bucură de schimbări prea mari”, este concluzia echipei.
Citeşte şi:
Fără suzetă, vorbe dulci sau jucării: tratează copilul ca pe un adult. Noul trend în parenting