De ce bărbaţii şi femeile sărută diferit?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sărutul este perceput diferit de femei şi bărbaţi. FOTO Arhivă „Adevărul“

Experţii americani au descoperit motivul pentru care sexele îşi manifestă sentimentele exteriorizându-le într-un mod diferit. Bărbaţii folosesc sărutul pentru a obţine un favor, în timp ce pentru femei sărutările sunt dovezi ale devotamentului.

Reprezentaţii sexului puternic folosesc dragostea ca pe un instrument abil de manipulare, relatează publicaţia „Time“. „Ei apelează la săruturi pentru a obţine favoruri sexuale sau pentru a-şi împăca partenerele. Pe de altă parte, prin sărut femeile îşi demonstrează afecţiunea“, povesteşte Gordon Gallup, psiholog în cadrul Universităţii Albany din SUA.

Gallup a expus o teorie potrivit căreia bărbaţii preferă sărutul franţuzesc în detrimentul variantei care implică doar atingerea buzelor. Saliva bărbaţilor conţine cantităţi mici de testosteron, hormonul masculin. „Atunci când perechea se sărută, testosteronul din saliva bărbatului este transferat partenerei, lucru ce determină creşterea dorinţei sexuale a acesteia“, explică specialistul.

În relaţiile de lungă durată, Gallup explică cum femeile folosesc sărutul pe post de barometru. Prin această acţiune erotică ele evaluează statutul partenerului şi insistă să-şi sărute iubitul înainte, în timpul şi după actul sexual pentru a-l testa.

Istoria sărutului

Deşi originile sărutului rămân necunoscute, unii experţi au formulat teorii menite să descifreze istoria acestui act erotic. Acesta ar fi evoluat de la ritualul urmat de animalele care-şi hrăneau puii, ajutându-i să mestece şi să înghită bucăţi de mâncare.

Sheril Kirshenbaum, autoarea romanului „Ştiinţa sărutului: Ce ne comunică buzele noastre“, explică cum sărutul există, de fapt, pentru a satisface trei nevoi esenţiale: sexul, dragostea şi ataşamentul. Rolul lui este să ne ajute să descoperim identitatea sufletului pereche şi să determine cuplurile să facă copii, susţine autoarea.

Cum reuşeşte sărutul să menţină armonia în casă? Experţii au descoperit că sărutul creşte nivelul de dopamină în sânge (substanţa care trezeşte poftele sexuale), nivelul de serotonină şi nivelul de oxitonică, hormoni care declanşează ataşamentul între parteneri.

Sărutul are, desigur, şi implicaţii negative, punctează Kirshenbaum. Dacă nu decurge conform aşteptărilor, sunt şanse ca ambii parteneri să rupă orice legătură.

„59% dintre bărbaţi şi 66% dintre femei au recunoscut că au încheiat o relaţie din cauza unui prim sărut nereuşit“, a explicat specialista. Simţul mirosului care transmite informaţii subconştientului despre ADN-ul celeilalte persoane pare să fie principalul vinovat, crede Kirshenbaum.

Femeile se orientează după parteneri care au un cod genetic diferit de propriul ADN. Cauza acestei acţiuni o poate reprezenta dorinţa viitoarei mame de a naşte un copil sănătos, iar pentru acest lucru este necesară o diversitatea genetică, a concluzionat specialista.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
În sfârșit, o poziție! Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort