De ce adolescenţii nu se înţeleg bine cu părinţii lor

De multe ori, atunci când părinţii încearcă să discute cu copiii lor adolescenţi, aceştia au reacţii aparent ciudate. Se enervează sau răspund monosilabic, ori refuză pur şi simplu să comunice.

Joshua Wayne, expert în relaţii de familie, a scris un articol pentru Huffington Post, în care oferă posibile explicaţii pentru această situaţie.

Deseori, tinerii se simt cicăliţi de întrebările părinţilor referitoare la teme, la examene sau la ieşirile cu prietenii. La 13-14 ani, ei vor să fie autonomi, nu să fie luaţi mereu la întrebări despre lucruri mărunte, din punctul lor de vedere. De aceea, aceste încercări de a comunica nu îi vor face decât să se retragă şi mai mult în lumea lor, să prefere compania prietenilor de pe reţelele sociale.

Totodată, ei au impresia că părinţii vor de fapt să le ofere mici lecţii de viaţă. Asta se întâmplă de obicei atunci când părintele ţine neapărat să-i spună copilului lucruri evidente, pe care acesta le ştie deja. Pentru adult, este o formă prin care se eliberează de anxietatea resimţită. Dar deseori aceste lecţii de viaţă sunt oferite sub forma unor întrebări retorice, pline de sarcasm, cum ar fi: „Cum crezi că îţi vei găsi o slujbă bine plătită, dacă tu nu eşti în stare să treci examenul ăsta?”

Desigur, părintele este bine intenţionat, dar acest gen de discuţii nu va ajuta relaţia cu adolescentul, ci o va slăbi şi mai tare. Tânărul se va simţi cicălit şi neînţeles, va considera că părintele îl crede prost din moment ce vrea neapărat să îi spună lucruri aşa de evidente. Prin urmare, reacţia adolescentului va fi defensivă, iar cei care sunt mai încăpăţânaţi vor face exact opusul a ce le spune părintele.

Care sunt soluţiile?

Sfatul lui Joshua este ca părinţii să caute un echilibru între dorinţa de a-şi controla copiii şi libertatea care le este necesară acestora. Adolescenţii trebuie să respecte unele reguli, desigur, părintele trebuie să ştie care este anturajul lor şi ce fac în timpul liber, dar controlul să nu fie absolut, sufocant.

Tinerii au nevoie de un spaţiu personal, iar părintele nu poate şi nu trebuie să le rezolve copiilor toate problemele. Este perioada în care ei învaţă să fie responsabili şi să se desprindă pe părinţi, să meargă pe drumul lor. Chiar dacă vor face multe greşeli în perioada asta, ele sunt importante, pentru că aşa vor învăţa să se descurce singuri, se vor maturiza.

O altă soluţie bună este implicarea în activităţi pe care părinţii şi adolescenţii le pot face împreună, fără a vorbi despre lucruri serioase. De exemplu, pot merge împreună la un film sau la un meci, pot să joace un joc împreună, orice le face plăcere. Este o ocazie foarte bună pentru a câştiga încrederea copiilor. În plus, aceste activităţi comune le oferă părinţilor şansa de a-i cunoaşte pe prietenii adolescenţilor, deci de a se familiariza cu anturajul acestora.

La fel de important este ca părintele să ştie să asculte. Şi esenţial este să asculte problemele copiilor fără să reacţioneze. Pentru un tânăr este mult mai important să vadă că părintele îl ascultă decât să îi ofere diferite soluţii la probleme. Astfel, atunci când va avea nevoie să discute despre ceva cu adevărat serios, adolescentul nu va ezista să ceară mai întâi ajutorul părintelui care îi este apropiat.