Curiozităţi despre Valentine’s Day: care este povestea celebrei sărbători a îndrăgostiţilor şi ce consumau tinerele din Evul Mediu pentru a-şi visa alesul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentine’s Day este o sărbătoare occidentală veche de câteva sute de ani pe care românii au împrumutat-o de curând. Totuşi, această zinu a avut dintotdeauna o importanţăta deosebită, ci a prins contur odata cu trecerea timpului.

Sărbătoarea importată şi de români îşi are rădăcinile într-o tradiţie a Romei antice, respectiv serbările numite Lupercalia, care se organizau, de fapt, pe 15 februarie, în onoarea zeităţilor Juno şi Pan. Pentru că era şi o sărbătoare a fertilităţii, obiceiul cerea tinerelor necăsătorite să scrie bileţele de amor, iar mesajele erau puse într-o urnă din care flăcăii de însurat extrăgeau, la întâmplare, câte unul. Astfel, participanţii erau obligaţi să o curteze pe semnatara mesajului ales, iar de aici se înfiripau tot felul de idile. În prezent, nici Biserica Romano-Catolică şi nici Biserica Ortodoxă nu sărbătoresc niciun sfânt cu numele Valentin pe 14 februarie.

Sfântul Valentin a fost sărbătorit pe 14 februarie în întreaga Biserică Catolică până în anul 1968, când Papa Paul al VI-lea îndepărtează sărbătoarea sfântului din cultul general, din cauza suprapunerii mai multor martirologii ale unor sfinţi ce purtau acelaşi nume şi pentru a exclude orice problemă pe marginea identităţii acestui sfânt. Sf. Valentin rămâne totuşi în lista de sfinţi prăznuiţi pe 14 februarie, însă numai la nivel local. În schimb, în cadrul Calendarului ortodox, Sfântul Ierarh Mucenic Valentin este prăznuit pe 30 iulie.

Sfântul Valentin oficia căsătorii în secret

Despre Sfântul Valentin se spune că a trăit în secolul al III-lea, în Roma, în timpul lui Claudiu al II-lea. În acea vreme, Împăratul Romei, observând că soldaţii care locuiau în capitala Imperiului nu mai doresc să lupte în armată, şi socotind că motivul ar fi cauzat de dorinţa acestora de a nu se despărţi de soţiile lor, le interzice să se mai căsătorească. Sfântul Valentin, care era preot creştin, devine cunoscut prin faptul că, nesocotind ordinul Împăratului, oficia în secret căsătorii intre creştini. Preotul Valentin este prins, închis şi martirizat în anul 269, devenind în spatiul occidental patronul îndrăgostiţilor şi al căsătoriilor fericite. În timp ce se afla în închisoare, el ar fi vindecat-o pe fiica gardianului său, Asterius. Se pare că, înainte de execuţie, i-ar fi trimis acesteia o scrisoare pe care a semnat-o cu „al tău Valentin“, în semn de bun rămas.

Ziua îndrăgostiţilor, ocazia de a dărui

De-a lungul timpului, de Ziua Îndrăgostiţilor au fost dăruite numeroase cadouri care au rămas în istorie. De exemplu, în 1557, Diane de Poitiers a primit din partea lui Henric al II-lea proprietatea regală din Chenonceau. De asemenea, în 1631, împaratul Shah Jahan a construit Taj Mahal pentru soţia sa, Mumtaz Mahal, care a murit după ce a dat naştere celui de-al 14-lea copil.

Deşi numele sărbătorii vine de la Sfântul Valentin, patronul îndrăgostiţilor, acesta a fost şi patronul călătorilor, al tinerilor, al apicultorilor, dar si al răniţilor şi al bolnavilor de epilepsie.

Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, şi-a patentat invenţia de Valentine's Day. O altă invenţie „scoasă pe piaţă“ în această zi este penicilina.

În fiecare an, de 14 februarie, în casa Julietei, care se află în Verona, Italia, sunt trimise peste 1.000 de scrisori adresate Julietei Capulet, celebra eroină din opera shakespeariană.

Fetele consumau alimente bizare pentru a-şi visa ursitul

În Epoca Medievală, de Sfântul Valentin femeile consumau alimente considerate „bizare“, pentru că, potrivit superstiţiilor, le ajutau să-şi viseze viitorul soţ. Fetele din Anglia mâncau în ajunul Zilei Îndrăgostiţilor un ou fiert cu tot cu coajă, sperând ca astfel să-l viseze pe cel care le va fi partener.

Valentine’s Day este o sărbatoare intersiză în Arabia Saudită.

În lume, mai mult de 50 de milioane de trandafiri sunt făcuţi cadou pe 14 februarie.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu