Cum ştii dacă şi tu eşti in​disponibil emoţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima vreme tot auzim sintagma „indisponibil emoţional” pe care o legăm de lipsa de interes a unei persoane faţă de orice relaţie romantică. Dar ce înseamnă acest lucru?

La prima vedere putem spune că o persoană nu poate intra într-o relaţie în care să se apropie de celălalt, să aibă sentimente de ataşament, iar mai târziu de iubire faţă de partenerul său, adică nu se poate implica afectiv. Poate participa din punct de vedere sexual, dar emoţional nu poate oferi mai mult. Partenerii indisponibili emoţionali nu îşi asumă angajamentul unei relaţii.

Ataşamentul anxios evitant

Disponibilitatea emoţională se referă la capacitatea a două persoane de a împărţi o conexiune emoţională sănătoasă, iar termenul a fost folosit încă din 1970 (Mahler şi colab, 1975).

La baza indisponibilităţii emoţionale stă, bineînţeles, stilul de ataşament al fiecăruia. Încă de bebeluşi dezvoltăm o relaţie de ataşament cu figura maternă din viaţa noastră, în funcţie de cum s-a raportat aceasta la noi. Astfel, vorbim despre patru stiluri de ataşament.

Ataşamentul securizant

Este cel mai sănătos, deoarece persoana este sigură pe ea, are încredere în sine, intuieşte sentimentele celorlalţi şi se bazează pe cei din jur la nevoie, fără să îi fie teamă că va fi respinsă.

Dacă se întâmplă ca anumite persoane să o respingă este conştientă de propria valoare şi nu se demoralizează. Cei cu stil de ataşament securizant îşi fac prieteni repede şi îşi găsesc uşor parteneri cu care au relaţii stabile.

Stilul de ataşament anxios-dependent

Vorbim aici despre acele persoane care tânjesc după intimitate, au tendinţa de a se îndoi de propria valoare, le este dificil să aibă încredere în ei înşişi şi să creadă că ceilalţi îi pot iubi pentru ceea ce sunt.

Ei au o nevoie exegarata de afecţiune şi astfel devin dependenţi de afecţiunea şi atenţia persoanei cu care sunt în relaţie, deoarece nu sunt siguri pe ei înşişi, deşi au multe calităţi şi motive să fie încrezători, dar ei nu le văd.

Stilul de ataşament anxios-evitant

Aceştia  nu au încredere în ceilalţi, în capacitatea celor din jur de a-i iubi, nu pot dezvolta o intimitate autentică. Deşi ei îşi doresc intimitate, atunci când se aproprie prea mult de partener iese la iveală neîncrederea lor în ceilalţi şi se distanţează.

Acest lucru dă naştere unui conflict interior, conflictul apropiere-evitare, deoarece persoana vrea să se apropie, dar când se apropie se simte copleşită şi se retrage. Putem spune că cineva cu stilul de ataşament evitant este indisponibil emoţional, neputând să se apropie prea mult de altcineva.

Anxietatea pe care o aduce acestă apropiere este prea mare pentru a putea fi gestionată, şi astfel preferă să se retragă sau să ia distanţă temporar. Evitanţii au tendinţa de a deveni workaholici, permiţând muncii să interfereze cu viaţa lor socială.

Stilul de ataşament dezorganizat

Mai este şi un al patrulea stil de ataşament, descoperit mai târziu, şi anume ataşamentul dezorganizat: copiii care au reacţii neaşteptate, respectiv se sperie la reapariţia persoanei de ataşament (mama), au comportamente nesigure, evitante şi de împotrivire.

Pentru ei persoana faţă de care ar trebui să se simtă ataşaţi repezintă o ameninţare.

De ce suntem indisponibili emoţional

Fiecare relaţie pe care o avem cu ceilalţi este diferită, deoarece contează foarte mult cu ce bagaj emoţional vine şi celălalt în relaţie, ce stil de ataşament are, cât de disponibil emoţional este, ce răni are şi ce frici îl influenţează în raporturile sale cu cei din jur.

Continuarea articolului, aici

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?