Cum să vorbeşti cu copiii tăi despre divorţul vostru

Psihologii trag un semnal de alarmă atunci când vine vorba de problemele în cuplu şi modul în care aceastea pot induce tulburări mentale copiilor. Părinţii sunt adesea surprinşi în ipostaza de a discuta cu cei mici, fără să mai acorde dreptul la replică. Coversaţiile devin un monolog, în cadrul căruia adulţii susţin predici şi uită să se adreseze direct tinerilor.

Prinşi într-un uragan al vitezei şi epuizaţi de sarcinile zilnice, adulţii omit să mai comunice cu cei mici, iar discuţiile părinteşti se transformă adesea în prelegeri iritante, relatează publicaţia americană „The Huffington Post“.

Divorţul antrenează o mulţime de efecte psihologice negative asupra membrilor familiei şi afectează armonia deja periclitată de către cei doi părinţi. Rosalind Sedacca, terapeut în relaţii de cuplu, este de părere că efectele unei separări sunt cu atât mai grave cu cât discuţiile părinte-copil iau forma unor acuze aduse tinerilor.

Fără drept la replică, adolescenţii au tendinţa să fie defensivi atunci când vine vorba de schimbări aduse stilului de viaţă precum decizia părinţilor de a divorţa.

Din cauza acestui motiv, adulţii trebuie să construiască o relaţie bazată pe încredere şi sprijin, crede Sedacca, care pune pe seama acestor discordanţe revoltele ce izbucnesc în cadrul familiei. „În cazul în care respectul şi încrederea nu există între membrii familiei, probabilitatea ca cei mici să se simtă abandonaţi şi neglijaţi este mult mai mare“, explică specialista, amintind de lipsa siguranţei pe care copiii o simt când părinţii divorţează.

Terapeutul avertizează că întotdeauna este suficient timp pentru a dărâma barierele şi a restabili conexiunea părinte-copil, îndemnându-i pe adulţi să fie deschişi şi sinceri faţă de cei mici. În plus, Rosalinda Sedacca susţine că toate discuţiile ar trebui să fie corespunzătoare cu vârsta copilului, iar comportamentul sarcastic, lacrimile sau limbajul agresiv nu sunt recomandate într-o conversaţie purtată cu un adolescent sensibil.

Rosalinda îi încurajează pe adulţi să fie mai deschişi şi să împărtăşească propriile experienţe de viaţă înainte să-şi interogheze fiii sau fiicele cu privire la diverse chestiuni de ordin sentimental. Prin autocontrol, propriile emoţii, îndoieli şi resentimente sunt muşamalizate, iar adulţii devin un exemplu în faţa tinerilor care învaţă cum să-şi soluţioneze problemele.

Împărtăşirea unor secrete sau prezentarea unor situaţii dificile prin care părinţii lor au trecut le sporeşte adolescenţilor încrederea şi le ascute simţurile.