Articol publicitar

Cum să creşti un copil echilibrat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea a împărţit rolurile sexelor în şabloane care acum, în 2021, par extraordinar de prăfuite. Şi pe care, mai mult sau mai puţin conştient, continuăm să le proliferăm într-un mod involuntar sau complet asumat. Fetele sunt prinţese sensibile, băieţii sunt luptători curajoşi.

Şi realitatea din casele din România ne arată că, în continuare, băieţii sunt sortiţi unei vieţi lipsite de emoţii (dar atât de pline de greutăţi!), în timp ce fetele sunt hărăzite unui destin suav (dar încărcat de sacrificiu de sine). Paradoxal, nu? Poate că o gândire croită pe astfel de şabloane funcţiona în trecut, însă pe măsură ce evoluăm spre o nouă realitate, diferenţele de gen sunt tot mai puţin încastrate în tipare clare, iar revoluţia pe care o aduce această transformare este magnifică! Eliberarea de “rozul e pentru fete” şi “bleul e pentru băieţi” ne face să vedem lucrurile mai clar ca niciodată. Suntem, în primul rînd, oameni. Liberi să devenim ce ne dorim să fim, să arătăm ce simţim, să fim vulnerabili sau puternici, să ne împlinim destinul mai presus de cromozomii sau de la care ne începe povestea, conform unui articol de pe thriveglobal.ro.

În cadrul emisiunii Adevăr sau… întâmplare invitata noastră a fost psihoterapeutul Gabriela Maalouf, expert în parenting, care ne-a desluşit câteva mituri vehiculate în legătură cu educaţia copiilor. Aşadar, am aflat de ce nu vrem să repetăm greşelile părinţilor noştri în creşterea copiilor (un mit desfiinţat de Gabriela), dacă instinctul de părinte ne ajută să ne creştem copiii mai bine decât cărţile şi dacă este indicat să ne sacrificăm pentru cei mici. În plus, ne-am lămurit o dată pentru totdeauna dacă este cu adevărat posibil să fugi de model pornind de la anti-model, dacă ţine de sete un pahar emoţional gol şi ce riscăm, dar şi ce câştigăm, când copiii au o relaţie cu bunicii, cum să folosim cuvântul ”nu” (fără să devenim insuportabili pentru cei mici), cât de adevărat este că al doilea copil e mai uşor de crescut decât primul. Oare sunt mai norocoşi copiii care n-au nimic de făcut prin casă ori îi ajutăm când le dăm sarcini potrivite, în funcţie de vârsta lor? Câte întrebări atâtea răspunsuri, oferite de către psihoterapeutul Gabriela Maalouf cu mult profesionalism şi după ani de experienţă în consilierea părinţilor şi copiilor.

Urmăreşte întreaga emisiune Adevăr... sau întâmplare, un concept Thrive Global difuzat pe Magic TV şi pe YouTube Magic FM România, pentru a-ţi deslusi toate miturile legate de parenting.

Şi nu uita să te abonezi pe canalul YouTube Magic FM România pentru a urmări toate emisiunile Thrive Global şi citeşte thriveglobal.ro pentru a fi la curent cu ultimele articole.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă