Cum obţii controversatul orgasm anal şi cât de importantă este stimularea clitoridiană în timpul acestui act sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orgasmul anal se produce prin stimularea indirectă a clitorisului, dar şi a punctului G, care se află pe „peretele” comun al vaginului cu rectul. FOTO Arhivă Adevărul

Diversitatea orgasmului feminin ridică numeroase semne de întrebare, însă de departe cea mai controversată formă de plăcere absolută este orgasmul obţinut prin sex anal. Deşi nu este uşor de atins, orgasmul anal este real şi, cu stimularea corespunzătoare, posibil.

Anusul şi rectul sunt puncte erogene atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar stimularea lor corespunzătoare poate provoca orgasme foarte intense, potrivit lui Stacy Rybchin, directorul executiv al unui magazin de jucării sexuale din Statele Unite, „My Secret Luxury”.

„Terminaţiile nervoase din clitoris se extind spre anus, iar în timpul penetrării anale primeşti şi stimulare clitoridiană”, a declarat Rybchin. 

Orgasmul anal se produce prin stimularea indirectă a clitorisului, dar şi a punctului G, care se află pe „peretele” comun al vaginului cu rectul. Şansele unui orgasm puternic, obţinut prin sex anal, sunt, aşadar, foarte mari. 

Publicaţia pentru femei „Women’s Health” a realizat o listă cu sfaturi pentru femeile care îşi doresc să atingă plăcerea prin intermediul penetrării anale:

1. Ia lucrurile încet. Sexul anal este plăcut numai în cazul în care se desfăşoară cu răbdare, nu pe fugă. 

2. Asigură-te că ai încredere în partenerul tău. În timpul sexului anal, există posibilitatea să te simţi mai vulnerabilă decât de obicei, aşa că trebui e să fii sigură că persoana cu care faci acest pas este receptivă şi atentă la nevoile şi reacţiile tale.

3. Foloseşte mult lubrifiant. Acest lucru va face lucrurile să meargă mult mai bine. În cazul în care nu eşti lubrifiată corespunzător, partida de sex poate fi una dureroasă.

4. Folosiţi mai întâi o jucărie sexuală sau degetele pentru stimulare. Astfel, te asiguri că te vei simţi suficient de confortabil în timpul partidei de sex.

5. Comunicarea este cheia. Dacă partenerul tău face ceva ce nu îţi place, trebuie să te simţi suficient de confortabil încât să îi spui acest lucru.

6. Nu lăsaţi deoparte stimularea clitoridiană, sfătuieşte sexoloaga americană Carol Queen. „Cea mai simplă metodă prin care te poţi asigura că vei avea orgasm anal este stimularea clitoridiană. Unele femei pot avea orgasm doar prin penetrare anală, însă pentru altele stimularea clitoridiană este necesară”, a spus specialista.

7. Înainte să faceţi sex anal, puteţi folosi penetrarea vaginală drept preludiu. De asemenea, şansele orgasmului cresc dacă partenerul tău nu pierde din vedere celelalte zone erogene.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă