Cum apar problemele sexuale în cuplu şi ce avem de făcut
0Problemele sexuale în cuplu pornesc de la fisuri în intimitatea noastră, de la răni nevindecate şi colţuri de sine neexplorate.
Suntem arhitecţii relaţiilor noastre. Construim surse şi resurse şi lucrăm pe trei fronturi: tu cu tine, eu cu mine, unul cu celălalt. Când punem construcţia pe pauză, începe erodajul şi parcă „pereţii” nu mai arată la fel de proaspăt ca anul trecut.
Putem da vina pe celălalt, metaforic, că fumează prea mult şi s-au îngălbenit pereţii sau pe mobila dintre noi care acum pare demodată.
Pot spune oricând „vezi, e vina ta, tu încă vrei să facem sex cu lumina stinsă după atâţia ani de relaţie”. Juisăm, dar doar discursiv, când vine vorba de vină.
Toate tabuurile necinstite pornesc din copilărie. Femeia care poartă burca, bărbaţii care se ţin de mână, menstruaţia, primul contact sexual, toate necunoscutele acestea care ne sunt prezentate printr-un filtru opac se transformă în viitoare emoţii care cuprind ruşinea, vinovăţia, furia.
Şi educaţia sexuală începe tot din copilărie. Baza pentru problemele sexuale în cuplu mai târziu.
De unde vin problemele sexuale
Sexul este unul dintre pilonii relaţionali, oricât de tare ne-am lăsa obişnuiţi cu „suntem bine şi aşa, nu avem nicio problemă, că doar nu mai vrem să fie că acum 10 ani, sau 5, sau chiar unul”. Este un barometru pentru sănătatea emoţională a relaţiei şi un indicator observabil când lucrurile nu ne mai sunt potrivite.
Factorii care pot contribui la problemele sexuale în cuplu acoperă o paletă cu pigmenţi diferiţi:
Educaţia limitativă, restrictivă
Educaţia are capacitatea să inhibe ori să preschimbe percepţia legată de sex. „Pune mâna la ochi, nu ţi-e ruşine?” Îmi împărtăşea recent o persoană cu care lucrez că, această era atitudinea părinţilor ei în copilărie când vizionau împreună filme în care apăreau ad hoc secvenţe romantice, nici măcar erotice.
A fost convinsă întreagă adolescenţă că este ruşinoasă orice formă de apropiere între un băiat şi o fată şi s-a simţit tristă şi vinovată după primul sărut întâmplat în primul an de liceu.
Relaţiile parentale necorespunzătoare, abandonul, deprivarea emoţională
Toate pânzele sus, toate fricile sus, mai ceva că în filmul cu acelaşi nume. Copiii interiori răniţi se transformă în adulţi cu lacune care ţin de intimitate şi nu mai reuşesc să gestioneze apropierea fizică, dezvoltând rezistenţe în a se oferi pe de-a-ntregul altui om.
În spatele unor probleme sexuale în cuplu stă deseori relaţia pe care am avut-o cu părinţii sau relaţia dintre ei, la care am fost martori.
Abuzurile şi traumele
Abuzurile şi traumele le încadrăm într-o zonă de risc, unde nu mai e suficientă popularizarea educaţiei sexuale la tv, în media, prin cercurile de prieteni.
Toate acestea nu pot substitui psihoeducaţia şi ajutorul oferit de un specialist pentru a integra, măcar parţial, lucrurile dureroase din trecut.
În urma abuzului sexual, al incestului, a traumei, vindecarea începe cu copilul, adolescentul, care a adăpostit ani de zile umbre ale suferinţei şi abia apoi ajungem la adultul care se declară dezinteresat de sex, căruia îi repugnă sexul sau, dimpotrivă, merge într-o extremă a comportamentelor autosabotoare.
Neînţelegerile în cuplu
Certurile mici (sau mari) şi dese sunt cheia marilor eşecuri şi a problemelor sexuale în cuplu. Conflictul poate avea caracter sănătos.
E oportun să ne exprimăm nevoile, poate să ne contraargumentăm, dacă ştim că ne-am fixat limite, iar conflictul nu va degenera într-o rafală de ţipete, sau, şi mai rău, agresiuni psihice ori fizice.
În acelaşi timp, conflictele fără sfârşit, în care mizăm pe aceleaşi soluţii încercate fără rezultat, duc la o viaţă de cuplu agitată, o viaţă sexuală nesatisfăcătoare.
Fie vorbim de absenţa sexului, fie de prezenţa acestuia într-o formă neagreabilă şi neagreată.
Depresia, anxietatea, eşecurile
Chiar dacă vin cu particularităţi, depresia, anxietatea şi eşecurile pot fi suprapuse în cazul problemelor sexuale în cuplu.
Spuneam mai sus despre cele trei relaţii care există într-un cuplu. A mea cu mine, a ta cu tine şi a noastră. Oricare dintre cele trei e deficitară, impactul va fi direct pe toate baricadele.