Ce se întâmplă cu copilul când protectorul se transformă în agresor, ca în cazul grădinţei Flipper

Într-o societate în care am fost învăţaţi că obedienţa este singura atitudine care scapă nepedepsită, formăm în continuare generaţii folosind pedeapsa ca metodă de disciplinare. Acasă ori la şcoală, o vorbă aspră, o privire severă sau o palmă au devenit regula. Psihoterapeutul de familie Oana Calnegru şi Nora Neghină, trainer şi preşedinte al Asociaţiei Mindsight, au explicat cât de nocivă este o astfel de mentalitate şi care sunt alternativele.

Frica nu este un bun instrument de educaţie, dar asta nu înseamnă că nu ne creştem copiii apelând la ea în diverse forme, iar exemple în acest sens, unele dintre ele cu adevărat dramatice, întâlnim la tot pasul, nu numai în ceea ce-i priveşte pe părinţi, ci şi pe educatori, învăţători şi profesori. 

Această realitate a fost confirmată şi de studiile publicate în cursul anului trecut de Organizaţia Salvaţi Copiii şi Unicef, care au arătat că în practicile parentale şi de educaţie procentul celor care recurg la constrângeri fizice şi/sau abuz verbal este ridicat.

Tocmai pentru a înţelege ce reuşim de fapt să ne învăţăm copiii folosind metode de disciplină bazate pe pedepse, dar mai ales pentru a descoperi importanţa alternativelor de disciplinare bazate pe empatie, conectare şi ghidare, în studioul Adevărul Live au venit psihoterapeutul de familie Oana Calnegru şi Nora Neghină, trainer şi preşedinte al Asociaţiei Mindsight. 

Subiectele discuţiei au fost principiile de educaţie care vor fi prezentate la Bucureşti, în cadrul conferinţei „Disciplină fără dramă”, susţinută la Crown Plaza, sâmbătă, 2 aprilie, de Dr. Tina Payne Bryson, expert în parenting, psihoterapeut, Director de Educaţie Parentală la Institutul Mindsight, SUA, şi mama a trei băieţi. Bryson este recunoscută pentru promovarea strategiilor eficiente de disciplinare a copiilor bazate pe neuroştiinte (unde disciplinare se referă la învăţare şi dezvoltare a abilitaţilor, nu pe reprimare).

Nora Neghină, trainer şi preşedinte al Asociaţiei Mindsight, şi psihoterapeutul de familie Oana Calnegru, în studioul Adevărul Live. FOTO Eduard Enea

Dr. Tina Payne Bryson este co-autoare ale cărţilor de parenting ”Whole Brain Child” (Creierul Copilului Tău, publicată la Editura For You) şi ”No Drama Discipline” (care va fi lansată cu ocazia evenimentului) împreună cu Dr. Daniel Siegel.

Disciplina prin pedepse – cât rău face violenţa?

„Am fost în acel loc, din păcate, şi mi-a fost foarte greu să concep că am ridicat mâna asupra copilului meu. Dar sunt momente, într-adevăr, în care nu mai suntem noi înşine şi în care reacţionăm foarte violent. Pentru un părinte poate fi foarte greu să accepte că a greşit faţă de copilul său. Uneori ne este uşor să îi considerăm mai puţin oameni şi se întâmplă să nu le arătăm respectul pe care îl arătăm adulţilor, ceea ce este greşit”, este de părere Nora Neghină.

„Cei mai mulţi dintre noi am crescut frica de consecinţe şi disciplina prin repercursiuni fizice. De aceea, pentru mulţi dintre noi, e ceva normal. Şi ne gândim «uite cât de bine am ajuns, dacă am fost puţin trasă de urechi». Din păcate, la nivel psihic, sunt convinsă că lucrurile nu stau atât de bine. Nu suntem atât de bine, atât de siguri pe noi pe cât am fi fost dacă nu am fi primit un asemenea tratament”, completează trainerul şi preşedintele Asociaţiei Mindsight.

De ce sunt copiii obraznici?

„Copiii sunt obraznici pentru că ei au energie pe care trebuie să o manifeste, au un comportament inadecvat din punct de vedere al adultului sau al regulilor sociale general acceptate. Atunci copiii trebuie să înveţe. Nu se nasc cu aceste abilităţi. Trebuie să înveţe ce să facă atunci când resimt anumite emoţii, copiii având probleme cu emoţia de furie. Atunci, în astfel de cazuri, copiii manifestă comportamente considerate neadecvate. Iar noi trebuie să le explicăm cum să se comporte. Lucrurile astea se învaţă, în timp. Chiar şi noi, adulţii, încă învăţăm”, explică psihoterapeutul Oana Calnegru.

„Atunci când suntem în stare de reactivitate, obosiţi, este greu să ne descurcăm cu copiii care ne calcă pe butoane, pentru că au şi ei emoţiile lor. Este foarte important să ne temperăm, pentru că astfel ne îmbogăţim nouă relaţia cu copilul, dar contribuim şi la dezvoltarea lor corectă. Este nevoie de noi, generaţia noastră, care are atâta acces la informaţie, să conştientizăm şi să rupem acest cerc, pentru că nici ei nu îşi vor abuza copiii la rândul lor”, mai spune specialista.

Incidentul „Grădiniţa Flipper” – Ce se întâmplă când protectorul se transformă în agresor?

 „Acestea sunt nişte semnale de alarmă şi fiecare din noi are două posibile alegeri. Să considerăm că ok, e normal, cum am întâlnit şi în cazul acestei grădiniţe, dar putem, spune că nu, nu este ok, şi să oprim această paradigmă”, este de părere Nora Neghină.

„ În acest caz, în creierul copilului se produce o ruptură care poate duce la un ataşament dezorganizat şi, în timp, la inabilitatea de a-şi controla emoţiile, la randamente scăzute la învăţătură sau în responsabilităţile pe care le avem de îndeplinit ca adulţi. Ce este de dorit este ataşamentul sigur, care se construieşte cu conectarea cu îngrijitorul – părinte, bunic, educator”, mai spune Nora.

„Puterea părintelui este inimaginabilă, el este plasa de siguranţă a copilului. Acesta poate contrabalansa, poate să ofere acasă dragoste, înţelegere, răbdare, dar nu poate să accepte un mediu în care copilul este abuzat”, completează Oana Calnegru.

„Cred că părinţii ar trebui să îşi facă mai des auzită vocea, şi nu în mod agresiv, pentru că au drepturi legale pe care, de multe ori, le este teamă să le invoce. Părinţii şi educatorii trebuie să se asculte unii pe ceilalţi”, adaugă Nora Neghină.

„Copiii nu vin neapărat acasă să ne spună că au fost abuzaţi, nu spun că doamna a ţipat, doamna i-a pus cu faţa la perete sau doamna i-a tras de păr, dar un copil abuzat în acest fel va manifesta anumite reacţii. Nu va mai vrea să stea la grădiniţă, va vrea mai retras. Aici este foarte important dialogul cu educatorul”, spune Oana.

„Copilul poate avea răbufniri, poate replica comportamentul pe care îl vede la grădiniţă. Acesta poate fi, din nou, un mare semnal de atenţie pentru părinţi, când copilul devine mai reactiv decât era înainte”, precizează Nora.

Disciplinarea prin metoda time out

„Nu sunt de preferat, din punctul meu de vedere, aceste metode, pentru că nu îi învaţă pe copii să se calmeze sau să reflecteze la comportamentul lor neadecvat. Copilul începe să se gândească la strategii de a nu mai fi pus la colţ. Există strategii însă prin care se pot calma, pot fi scoşi din starea de reactivitate. Prin sport, de exemplu, pentru a scăpa de surplusul de energie”, explică Nora Neghină.

„Atunci când scoatem copilul din context, copiii mari, care au deja dezvoltate anumite abilităţi cognitive, pot dezvolta strategii, pot reflecta, dar pot dezvolta şi resentimente. La trei ani nu se gândesc la ce au făcut, nu au dezvoltat această abilitate, ci se gândesc că sunt netreptăţiţi, neînţeleşi. Noi trebuie să avem tot timpul trei întrebări în minte. În primul rând, trebuie să ne întrebăm de ce se comportă copilul nostru aşa? Poate fi vorba de emoţii, de un deficit de atenţie, de faptul că el poate nu a învăţat acest comportament. Apoi trebuie să ne întrebăm ce vrem să înveţe copilul şi, în al treilea rând, ne gândim cum oferim noi această lecţie”, declară psihoterapeutul.

„Copilul trebuie să primească o educaţie emoţională înainte să îl pedepsin prin time out. Astfel, el învaţă limbajul emoţiilor şi să le recunoască. Aşa, va putea să spună de unul singur, nu va mai fi nevoie să ghicim noi. Ce mai uşor îl învăţăm şi îl disciplinăm prin jocuri”, mai spune Nora Neghină.