Ce să faci cu copilul acasă cât sunt închise şcolile. Sfaturi de la Ela Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ela Crăciun

Ela Crăciun vine în ajutorul tututor părinţilor cu sfaturi practice despre cum pot să-şi petreacă timpul împreună cu cei mici, date fiind zilelel libere pe care le au la dispoziţie aceştia.

Începând de mâine, şcolile şi grădniţele din Rmânia vor fi închise pentru cel puţin zece zile. Părinţii vor fi nevoiţi să găsească soluţii pentru a rămâne acasă alături de cei mici ori a cere ajutor bonelor ori membrilor familiei. Este o schimbare semnifcativă în stilul de viaţă de zi cu zi, astfel că Ela Crăciun vine în ajutorul tututor părinţilor cu sfaturi practice despre cum pot aceştia să petreacă timpul împreună, dar şi la ce să fie atenţi pentru ca cei mici să nu fie în pericol.

„Ieri s-a anunţat că Şcolile se închid miercuri, 11 martie, pentru opt zile, în perioada 11-22 martie, inclusiv. În funcţie de cum va evolua situaţia, autorităţile pot decide prelungirea acestei măsuri”. Bineînţeles, părerile părinţilor sunt împărţite. Deşi unii dintre ei consideră că această măsură este cea mai bună cale, alţii au fost luaţi pe nepregătite şi sunt îngrijoraţi că nu au cu cine să îşi lase copiii în acest timp şi trebuie să găsească diverse soluţii“, spune Ela Crăciun. Prezentatoarea Tv, mama a trei copii, vine şi cu câteva soluţii:

Soluţia 1: Îi lăsăm singuri acasă

Cum ne dăm seama că un copil e pregătit să rămână singur acasă:

·         înţelege şi acceptă regulile pe care le impui

·         este responsabil

·         ştie să facă faţă situaţiilor neaşteptate

·         ştie care sunt măsurile de siguranţă şi le respectă

·         poate să rămână calm în situaţii tensionate

·         are cunoştinţe de bază a regulilor de prim-ajutor

Ce trebuie să ştie un copil care rămâne singur acasă:

·         cum să contacteze părinţii

·         cum să apeleze la serviciul de urgenţă 112 şi ce informaţii să ofere

·         cum să încuie şi descuie uşile

·         cum să folosească obiectele de bază din casă (întrerupătoare, electrocasnice)

·         cum se foloseşte sistemul de securitate al locuinţei (în caz că există)

·         ce trebuie să facă dacă vine la uşă/sună un străin

Înainte de a-l lăsa nesupravegheat mai mult timp, trebuie să verificaţi cum se comportă când îl lăsaţi singur un interval mai scurt de timp (1 oră).

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete