Ce putem învăţa de la pigmei despre creşterea copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o societate în care părinţii îşi preţuiesc copilul mai mult ca oricând, îşi trăiesc viaţa făcând sacrificii şi preocupându-se de binele celui mic, pruncii cresc cu sentimentul că li se cuvine totul.

Cercetările recente sugerează totuşi că mai avem încă multe de învăţat de la societăţile tradiţionaliste, se arată într-un articol publicat pe site-ul time.com.

Jared Diamond descrie câteva lecţii pe care le putem învăţa de la societăţile de vânători şi culegători de astăzi care îşi duc existenţa la fel ca strămoşii noştri. În cadrul acestor societăţi, copiii sunt la fel de bine îngrijiţi, numai că sunt mai puţin sufocaţi de atenţia părinţilor şi li se acordă mai multă libertate.

Este important să înţelegem practicile tradiţionale, deoarece s-a constatat că mulţi copii din ţările dezvoltate încep să sufere de obezitate, depresie, ADHD sau prezintă tendinţe sinucigaşe. De asemenea, timpul de joacă - al cărei rol emoţional, cognitiv, social şi fizic a fost recunoscut-  este tot mai limitat în şcoli, de schimbările tehnologice şi de alte presiuni tipice secolului XXI.

Psihologul Peter Gray crede că limitarea timpului de joacă îi lipseşte pe copii de ocaziile de a-şi face mai mulţi prieteni, de a învăţa ce înseamnă autocontrolul şi motivaţia.

Potrivit lui Diamond, copiii din societăţile tradiţionale nu sunt niciodată lăsaţi să plângă, iar de singurătate şi depresie nici nu au auzit. În plus, au mai puţine reguli şi nu li se impun atât de multe lucruri.

Ideea este că micuţii nu sunt făcuţi să doarmă singuri sau să concureze cu un iPhone pentru a obţine atenţia adulţilor, crede Diamond.

Copilăria celor născuţi în societăţile tradiţionale este simplă, voioasă, dar de la adolescenţi se aşteaptă să fie capabili să meargă să vâneze lei. Se pare că, în lumea contemporană, lucrurile se desfăşoară în sens invers. Cu toate acestea, oamenii se pot adapta cu uşurinţă, astfel încât e nerealist să credem că putem să ne întoarcem în timp. Dar dacă vrem să nu mai avem tineri deprimaţi, nesănătoşi, poate nu ar trebui nici să ignorăm cele şase milioane de evoluţie, conchid autorii.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două