Care este gestul prin care părinţii pot ajuta la dezvoltarea creierului copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii sunt de părere că ţinutul bebeluşului în braţe are un puternic impact asupra felului în care se dezvoltă creierului lui. Cuvintele rostite cu blândeşe şi gesturile de afectivitate ajută copiii să-şi depăşească fricile şi grijile.

Dincolo de credinţa conform căreia ţinutul bebeluşului în braţe îi creează ataşamente faţă de părinte sau îl face să fie prea răsfăţat, un studiu recent desfăşurat în cadrul Spitalului de Copii Nationwide din Columbus, Ohio, arată că dezvoltarea creierului copiilor are o strânsă legătură cu îmbrăţişarea acestuia, scrie newsner.com.

125 de copii, prematuri sau născuţi la termen, au fost incluşi în studiul care a avut ca scop efectul impactului atingerii fizice asupra bebeluşilor.

Rezultatele au arătat faptul că bebeluşii născuţi prematur răspund afecţiunii mai puţin decât copiii care s-au născut la termen. Ceea ce a fost, de asemenea, evidenţiat a fost faptul că bebeluşii care au beneficiat de mai multă afecţiune, din partea părinţilor sau a personalului spitalului, au avut un nivel mai ridicat al activităţii cerebrale.

Alte studii au arătat că bebeluşii care experimentau un nivel ridicat de stres emoţional în primele opt luni de viaţă aveau în general un IQ foarte scăzut şi sufereau de anxietate. Îmbrăţişările reduc nivelul de stres şi promovează formarea de conexiuni neuronale în cazul bebeluşilor.

Cuvintele rostite cu blândeţe şi gesturile de afectivitate ajută copiii să-şi depăşească fricile şi grijile.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”