Bebeluşii „păcăliţi” cu biscuiţi nu acceptă mita din partea oricui: care sunt preferinţele micuţilor şi cum îi selectează pe cei care le oferă mâncare şi jucării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studii recente arată în ce măsură preferă bebeluşii anumite persoane din partea cărora să accepte alimente sau jucării.

Se pare că oamenii au un simţ înăscut al dreptăţii. Atunci când cineva înşală, nu respectă regulile sau se comportă urât, tindem, în mod instinctiv, să evităm să avem vreo legătură cu acea persoană, potrivit unei cercetări psihologice. Această tendinţă este probabil o adaptare evoluţionistă care le-ar permite oamenilor cooperanţi să prospere, şi ar putea reprezenta un factor important şi în succesul nostru la nivel de specie.

Fascinantă este descoperirea că această aversiune faţă de oamenii care sunt nedrepţi, răi sau imorali se manifestă încă din fragedă pruncie. Potrivit unor studii citate de cotidianul britanic „The Independent”, chiar şi copiii de doar câteva luni încearcă să evite persoanele răuvoitoare sau răufăcătoare - de exemplu împărtăşindu-le mai puţin şi ajutându-le mai puţin - şi se aşteaptă ca şi alţii să procedeze în acelaşi mod.

După ce criterii aleg „mita”

Cercetătorii au încercat să descopere cât de puternică este această aversiune şi cum poate fi depăşită prin mituirea bebeluşilor. Experimentul s-a bazat pe cercetări anterioare pe baza cărora s-a stabilit că pot fi detectate preferinţele bebeluşilor privind anumite persoane prin observarea persoanelor de la care copilul acceptă alimente sau jucării. Un experiment pe 160 de copii cu vârste între 5 şi 8 ani a constat în oferirea acestora de abţibilduri. Având de ales între mai multe persoane care ofereau numere diferite de abţibilduri, aceştia au acceptat abţibilduri de la persoana care le-a făcut cea mai bună ofertă din punct de vedere numeric. În cea de-a doua etapă a aceluiaşi test, copiilor li s-a spus că persoana care le oferea doar un abţibild este bună, în timp ce celelalte, care le ofereau mai multe, loviseră pe cineva la locul de joacă. 16 copii din 20 au ales să accepte un singur abţibild în loc de mai multe, de la persoana descrisă ca fiind bună.

Un alt experiment, efectuat pe 80 de copii cu vârsta de un an, a constat într-un teatru de păpuşi realizat pe o mică scenă, cu ajutorul a doi iepuri de jucărie. Unul dintre aceştia le oferea bebeluşilor o farfurioară cu un singur biscuit, în timp ce celălalt le oferea acestora opt biscuiţi. Copiii au ales farfuria cu mai mulţi biscuiţi. În cea de-a doua fază a experimentului însă, după ce bebeluşii au asistat la piesa de teatru în care o căprioară de jucărie încerca să deschidă o cutie transparentă pentru a scoate din ea o altă jucărie, iar unul dintre iepuraşi închidea cu zgomot cutia, rezultatele au fost diferite. Între biscuiţii, egali la număr, oferiţi de căprioară şi cei oferiţi de iupuraş, bebeluşii au acceptat alimentul de la prima păpuşă.

Când căprioara a oferit mai puţini biscuiţi, iar iepuraşul mai mulţi, copiii au ales să accepte biscuiţii oferiţi de către păpuşa cea rea, respectiv de către iepuraş.

Cercetătorii nu au descoperit încă de ce copiii sunt dornici să interacţioneze cu personajele negative care oferă mai mult - fie primează oferta mai bună în locul moralităţii, fie aceştia văd biscuiţii respectivi ca pe un mod în care personajele negative se scuză sau se recompensează.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie