Bârfa, „arma“ femeilor tinere împotriva potenţialelor rivale sexuale

Femeile folosesc bârfa, răspândirea de zvonuri şi criticarea aspectului fizic, ca mijloace de agresiune indirectă şi de excluziune socială, pentru a îndepărta potenţialele rivale atunci când caută un partener, se arată într-un studiu efectuat în Canada.

În cadrul unui experiment efectuat de Tracy Vaillancourt, de la Universitatea din Ottawa, femeile tinere au fost împărţite în perechi, în care una dintre participante era fie îmbrăcată provocator, fie în ţinute mai conservatoare, potrivit dailymail.co.uk. Înregistrările video au arătat că toate participantele la experiment, cu excepţia a două femei, au trecut la agresiune indirectă, îndreptată asupra tinerelor îmbrăcate mai provocator.

În următorul experiment, participantele la studiu au afirmat că nu doresc să prezinte femeia îmbrăcată provocator partenerului de viaţă şi nici să îi permită acestuia să rămână singur cu ea, femeia atrăgătoare fiind percepută ca rivală din punct de vedere sexual.

Cercetările au arătat că 52% dintre tinerele cu vârsta medie de 15 ani preferă să folosească agresiunea indirectă altor forme de intimidare, spre deosebire de 20% dintre băieţii de aceeaşi vârstă.

Pe lângă faptul că astfel reduc riscul de a fi ele însele agresate fizic, aceste tinere lasă de asemenea impresia că "nu au avut deloc intenţia să facă rău".

Din punct de vedere evoluţionist, pentru femei, este mai important să rămână în viaţă, astfel încât şansele de supravieţuire ale copiilor lor să crească şi, în consecinţă, propriile şanse de supravieţuire.
Potrivit cercetărilor, femeile îşi îndreaptă de obicei agresiunea spre alte femei, iar nivelul acestui fenomen creşte în perioadele de căutare a unui partener.

"Faptul că agresiunea indirectă este folosită în primul rând de adolescente şi femei tinere, care îşi îndreaptă atacurile împotriva rivalelor, este în concordanţă cu ipoteza potrivit căreia agresiunea indirectă este folosită în contextul competiţiei pentru găsirea unui partener sexual", afirmă Tracy Vaillancourt, în studiul său publicat în Philosophical Transactions of the Royal Society B.