Amenzi pentru părinţii care nu-şi trimit copiii la şcoală. În ce ţară europeană a fost impusă măsura

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii sunt cei care vor stabili dacă absentarea elevilor va duce sau nu la amendarea părinţilor.

O ţară importantă din Europa a luat măsura ca părinţii care nu îşi trimit copiii la scoală în septembrie să fie amendaţi.

Părinţii din Marea Britanie care nu-şi trimit copiii la şcoală în septembrie vor fi nevoiţi să plătească amenzi de 60 şi 120 de lire, spune Gavin Williamson, ministrul britanic al Educaţiei..

„Cu excepţia cazurilor în care există un motiv bine înemeiat pentru absenţă vom impune amenzi părinţilor”, a precizat oficialul, citat de BBC.

Pe de altă parte, cadrele didactice susţin că amendarea părinţilor nu este o abordare corectă.

„Vor fi mulţi părinţi înspăimântaţi şi neliniştiţi”, este de părere Geoff Barton, liderul sindicatului profesorilor.

Majoritate părinţilor intervievaţi de BBC au răspuns că, deşi nu sunt de acord cu cei care încurajează abandonul şcolar, ar prefera ca decizia de a frecventa sau nu cursurile să rămânî la latitudinea fiecăruia.

„Sunt un părinte care s-a străduit să continue să lucreze de acasă şi, timp de patru luni, să se ocupe şi de educaţia copilului, tot ce auzim de la ministrul Educaţie este ameninţarea că vom fi amendaţi", a declarat un alt părinte.

Decizia cade în mâinile profesorilor, aceştia urmând a stabili dacă absentarea elevilor va duce sau nu la amendarea părinţilor. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică