5 greşeli pe care părinţii ar trebui să nu le mai facă în noul an şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de elevi încep luni un nou an şcolar şi toţi părinţii îşi doresc ca el să fie mai bun decât cel anterior. Câteva schimbări simple venite din partea celor mari pot îmbunătăţi rezultatele şcolare ale celor mici.

Dacă vă doriţi rezultate mai bune în noul an şcolar şi o implicare mai mare din partea copilului, acum este momentul să luaţi câteva decizii importante pentru educaţia lui.

Bine intenţionaţi, mulţi părinţi au obiceiul să se implice mai mult decât ar trebui în activităţile şcolare ale copilului, fără a realiza că îi fac mai mult rău decât bine. Iată 5 dintre cele mai frecvente greşeli pe care părinţii nu ar trebui să le mai facă în noul an şcolar:

1. Temele copilului

O scenă familiară: copilul se plânge că are prea multe teme de făcut sau plânge pentru că nu dă de capăt unei probleme la matematică, iar tu intervii din dorinţa de a-l ajuta sau, pur şi simplu, ca să scapi de văicărelile lui. Până la urmă, te gândeşti că ajutorul pe care i-l dai va fi răsplătit cu o notă mare, ceea ce este un lucru bun. Majoritatea părinţilor au obiceiul să le sară imediat în ajutor copiilor la teme, ceea ce nu este un lucru lăudabil.

Ce s-ar întâmpla dacă nu ai mai face asta? O variantă ar fi aceea că ar putea merge la şcoală cu temele nefăcute, dar acesta nu este un lucru neapărat rău. Morala primită din partea învăţătoarei sau a profesorilor îl va responsabiliza. O altă variantă ar fi că se va strădui mai mult şi va găsi răspunsurile singur. În plus, va învăţa să se organizeze mai bine dacă problema este volumul prea mare de teme. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să-l ajuţi deloc. O mână de ajutor este binevenită din când în când, dar nu trebuie să faci lecţii cot la cot cu el.

2. Scutirea de la orele de sport

Aproape jumătate din elevii români au scutiri de la orele de sport, semnala o statistică publicată de Ministerul Educaţiei în anul 2013. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt capabili să facă efort fizic, dar au scutiri medicale false. „Dacă ne-am lua după situaţia scutirilor, ar însemna că avem o generaţie tânără bolnavă, incapabilă de efort, ceea ce nu este adevărat“, spunea secretarul general adjunct din Ministerul Educaţiei, Gabriel Ispas, citat de Mediafax.

Lipsa de mişcare afectează atât sănătatea celor mici, cât şi performanţele lor şcolare. Doar 10 minute de activitate fizică pe zi pot fi suficiente pentru a ajuta un copil să se concentreze mai bine la şcoală şi să obţină rezultate mai bune la matematică, potrivit unui studiu realizat de Colegiul American de Medicină Sportivă şi Citat de publicaţia „New York Times“. Iar acesta este doar unul dintre studiile care demonstrează efectele activităţilor sportive asupra performanţelor şcolare. Prin urmare, aveţi toate motivele pentru a renunţa să-i mai găsiţi copilului scuze/scutiri pentru orele de sport.

3. Lipsa comunicării cu profesorii

Sunt mulţi părinţii care se întâlnesc cu învăţătoarea sau profesorii doar la cele câteva şedinţe din timpul anului şcolar. Fie că nu au timp să meargă la şcoală pentru a discuta cu educatorii, fie că aceştia din urmă nu sunt la şcoală când părinţii au timp, cert este că există adesea o lipsă de comunicare între profesori şi părinţi. Din păcate, sunt foarte puţini educatorii care comunică prin email, aşa cum se obişnuieşte în majoritatea ţărilor occidentale.

Încearcă să creezi un parteneriat cu profesorul pentru a afla cât de bine se descurcă copilul la şcoală, care sunt materiile la care excelează şi ce puncte slabe are. Îi poţi cere educatorului sfaturi şi sugestii, iar împreună, puteţi ajuta copilul să-şi dezvolte anumite capacităţi pentru a depăşi problemele de înţelegere. Nu încerca să contrazici profesorul sau să îl critici când te avertizează în privinţa comportamentului copilului sau a rezultatelor slabe; încercaţă să găsiţi împreună soluţii.

4. Activităţile extraşcolare prea numeroase

Este important să identifici talentele şi aptitudinile copilului, dar nu cu riscul de a-l copleşi cu activităţi extraşcolare. Mai ales în primii ani de şcoală, mulţi părinţi sunt tentaţi să-şi înscrie copiii la cursuri de limbi străine şi lecţii înot, karate, balet sau muzică, pentru a-i testa apritudinile sau a-i creşte performanţele la şcoală.

Problema este că acel du-te-vino de la finalul orelor de şcoală este obositor atât pentru tine, cât şi pentru cel mic, existând riscul ca acesta să se simtă copleşit de activităţile prea numeroase. Încearcă, mai degrabă, să selectezi cel mult două cursuri extraşcolare, în funcţie de preferinţele copilului. Indicat ar fi ca una dintre activităţi să implice mişcare, chiar dacă merge la orele de sport de la şcoală.

5. Comparaţiile cu alţi copii

Mulţi părinţi au aşteptări prea mari de la copii şi nu fac decât să pună presiune pe ei atunci când nu reuşesc să se ridice la nivelul lor. Copilul poate fi marcat pe viaţă de dorinţa părinţilor de a fi mereu primul, de a lua mereu note mai bune decât ceilalţi.

Comparaţia cu un copil mai bun din clasă îi trezeşte emoţii negative. El se poate simţi descurajat şi riscă să aibă o stimă de sine scăzută, lucruri care îi vor afecta performanţele şcolare. Concentrându-i atenţia asupra evoluţiei altor copii, nu faci decât să-i distragi atenţia de la propria sa evoluţie, care ar trebui încurajată prin laude ori de câte ori ai ocazia.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie