5 activităţi educaţionale amuzante pe care părinţii le pot face împreună cu cei mici în vacanţa de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că toţi copiii sunt în vacanţă, părinţii pot petrece mai mult timp cu aceştia, folosind timpul liber pentru organizarea de activităţi antrenante şi educative.

Copiii sunt foarte maleabili, aşadar, pentru părinţi acest lucru pare să fie curios, dar şi intimidant. Lucrul bun este că aceste simţiri pot fi transformate în acţiuni pozitive şi stabile care îi pot învăţa pe cei mici lecţii care pe viitor le vor fi folositoare. Vara este momentul în care copiii pot deprinde alte învăţături, în afară de cele învăţate la şcoală.

Învăţarea unui nou sport

Toţi copiii trebuie să practice măcar două sporturi încă de la vârste fragede. Aceştia nu trebuie însă forţaţi să facă anumite alegeri, deoarece ei îl vor considera o obligaţie, şi nu o plăcere. Există un cadru educaţional în învăţarea regulilor unei competiţii, ca de exemplu să faci parte dintr-o echipă, să ai un spirit competitiv. Fotbalul este popular printre sporturile preferate ale copiilor, dar aceştia optează şi pentru baseball sau basketball.

Water ski

Vara este destinată în special sporturilor acvatice. Există un lucru mai palpitant decât plimbările pe mare? Copiii pot practica water ski–ul în timp ce părinţii îşi petrec vacanţa într–o staţiune exotică. Cu cât învaţă mai din timp acest sport (sau alte sporturi acvatice), cu atât îi va prinde mai bine în viitor.

Mersul în Camping

Aţi mers vreodată cu copiii într–o excursie cu cortul? Dacă nu aţi făcut acest lucru, vara acesta puteţi încerca. Este educativ pentru copii, iar în aceelaşi timp aceştia vor îndrăgi natura. Vor învăţa să petreacă mai mult timp în aer liber, să facă un foc de tabără sau chiar să doarmă sub cerul înstelat, precizează lifehack.org.

Construirea unei case în copac

Copiilor le place să construiască lucruri cu propriile lor mâini. Puteţi lua aşadar decizia de a construi împreună o casă în copac. Acest lucru le va arăta acestora că trebuie să pună preţ pe anumite lucruri atunci când pun temeliile unei „locuinţe“ de vară.  O casă în copac poate fi o opţiune bună deoarece necesită timp şi răbdare care se vor concretiza într–un bun care rezistă peste ani.

Treburi casnice

Copiii pot fi implicaţi în treburile casnice ale părinţilor. Nu ştiţi cum să mai faceţi faţă tuturor activităţilor de pe parcursul unei zile. În cazul în care copiii dumneavoastră au şase, şapte sau opt ani, aceştia sunt capabili de a învăţa treburile casnice elementare. Le puteţi spune că sunt deja mari şi trebuie să îşi asume responsabilităţi. Acest lucru îi va motiva.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare