Un tiny house de 35 metri pătraţi cu dormitor suspendat, construit cu 15.000 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproximativ zece ani petrecuţi în Danemarca, Ramona Haţegan şi partenerul ei, Sorin Vasilache, au revenit în România determinaţi să-şi construiască un stil de viaţă aşa cum i-au obişnuit nordicii: minimalist, dar cu o dulceaţă aparte, o tihnă pe care numai ei ştiu să o valorifice cu adevărat.

Pe un teren de 100 metri pătraţi pe care Sorin îl primise moştenire de la tatăl lui, au ridicat un tiny house (o casă mică, n.r.) în trei luni, cu un buget de 15.000 euro, în regie proprie. Au terminat construcţia în 2019, şi tot atunci s-au şi mutat în ea. Şi nici după un an de locuit într-un spaţiu atât de mic, nu pare să le fi devenit neîncăpător. Ba chiar au decis, recent, că au loc şi pentru un al treilea membru în familie – un căţel.

Continuarea articolului, aici.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”