Un studiu arată care este cea mai narcisistă generaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele născute între anii 1977-1994, cunoscute şi sub numele generaţia Y, sunt cele mai narcisiste, arată un studiu al cercetătorilor de la Case Western Reserve University, din Ohio.

Oamenii de ştiinţă au realizat un sondaj în cadrul căruia au rugat 750 de adulti de toate vârstele să dea un punctaj fiecărei generaţii în funcţie de narcisismul acesteia. Aşa se face că generaţia Y a adunat din partea grupului cel mai în vârstă 65,3 puncte din 100, în vreme ce membrii generaţiei Y s-au notat cu 61,4, potrivit Huffington Post

Cu toate acestea, deşi recunosc, deci, că sunt narcisiste, milenialilor nu le place să fie astfel catalogaţi de cei din jur. Singurii care s-au abătut de la acestă regulă au fost persoanele cu o doză ridicată de narcisism, care nu au fost nici ele prea încântate de această etichetă, dar s-au simţit mai puţin jigniţi decât cei cu un nivel mai scăzut de narcisism. Acest rezultat corespunde cu cercetări anterioare, care arată că narcisisţii sunt conştienţi de sine şi ştiu că sunt egocentrici, dar consideră că au dreptul să fie aşa.

„Pe parcursul timpului, eticheta de narcisişti ar putea avea un impact serios asupra a ceea ce simt cei din generaţia amintită, asupra sănătăţii lor mentale şi a atitudinii pe care o au faţă de ei înşişi şi faţă de ceilalţi“, a explicat Joshua Grubbs, unul dintre cercetătorii implicaţi în studiul amintit.

Narcisismul, în creştere cu fiecare nouă generaţie

Diferite metode de cercetare au descoperit că individualismul este în creştere în cultura americană, generaţiile mai tinere dând semne de mai puţină empatie şi mai multă concentrare pe propria persoană decât generaţiile anterioare. Deşi narcisismul este adesea atribuit în presa populară doar milenialilor, studiile arată că aceste forţe sunt în joc de cel puţin un secol.

„Este o tendinţă foarte consistentă şi solidă în care toţi indicatorii individualismului au fost în creştere pe parcursul ultimilor 100 de ani. Cea mai tânără generaţie este mult mai egocentrică decât cele dinainte, dar acelaşi lucru ar fi putut fi spus şi despre tinerii anilor ’50 versus tinerii anilor ’30 si asa mai departe“, a spus Igor Grossman, psiholog la Universitatea din Waterloo.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese