Un soţ bigam a fost prins după ce a postat pe Facebook o poză cu cea de-a doua nevastă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lisa Curran (stânga) şi Andrea Whiteside (dreapta). La mijloc, Martin şi Lisa Curran, la nunta lor din 1987

Lisa Curran (45 de ani), din Marea Britanie, a rămas şocată când a văzut pe Facebook o poză cu soţul ei, Martin Curran (52 de ani), căsătorindu-se cu o altă femeie, scrie „The Daily Mail“. Lisa şi Martin sunt căsătoriţi de 24 de ani şi au doi copii - o fată de 24 de ani şi un băiat de 21.

Imediat ce a văzut fotografia, Lisa şi-a luat soţul la întrebări. Martin Curran a negat totul şi a susţinut că poza este un trucaj şi că a fost postată de o fostă iubită, din răzbunare. Lisa, însă, nu l-a crezut şi a angajat un detectiv particular, care i-a urmărit soţul mai multe luni.

Aşa s-a aflat adevărul: Martin trăia o viaţă dublă, având de şase ani o relaţie intimă cu Andrea Whiteside (31 de ani), pe care a şi luat-o de nevastă, ilegal, în iulie anul trecut.